Votul care încurcă

Campania electorală pare să-și fi schimbat rostul. Nu doar campania electorală, ci conversația politică în ansamblu. Într-o logică anterioară, care nu a supraviețuit, perioada pre-electorală era un anotimp în care se făgăduia, se tăgăduia și se  confruntau dacă nu autentice viziuni, atunci măcar fățarnice închipuiri. Totul cu speranța de a agonisi un cimitir de voturi care să legitimeze o așezare în jilț, o definire de direcție. Azi lucrurile stau cu totul altfel.

Ceea ce s-ar dori a fi dezbatere electorală sau dialog politic (le puteți numi cum doriți, oricum nu sunt nici una, nici alta) e de fapt un scremut efort de a face votul irelevant. Toată hărmălaia politichiei și de-lângă-politichiei, de bună vreme, nu e altceva decât o zdravănă operațiune de castrare a voturilor, de lipsire a lor de orice noimă. Atomizarea pieței politice nu e, cum un naiv și-ar putea închipui, o lărgire a tarabei astfel încât să încapă oferte care să satisfacă varii opțiuni, ci o modalitate eficientă de a împiedica realizarea unei majorități solide. Manufacturarea de dosare de la DNA (în mult prea multe situații cu o îngrijorătoare întârziere față de fapte, dar mereu cu o oportună sincronizare cu agenda politică și în la fel de multe situații fără a conține suficientă materie pentru a rezista în instanță, la o judecată riguroasă) e un mod de a transmite, clar și inechivoc, un mesaj: degeaba îi votați, că îi săltăm. Scoaterea din cușmă a rezervației de mediocri, botezați ad hoc tehnocrați, în condițiile care nu mai au nevoie să fie repovestite, și transformarea lor în guvern de încropeală, care are un unic rost, acela de a nu ține seama nicicum de votul popular, e din același scenariu.

Mai avem – fericiții de noi – și un președinte, mare consumator de vacanțe, care pare mai tot timpul asfixiat de grija de a nu fi confundat cu participanții la concursul de sculptură în căcat cu care sunt prinși politicienii. Omul nu mimează echilibristica echivocului, ci lămurește că viitorul premier, deci viitorul guvern, va fi ăla de care va avea el chef, voturile nătângilor fiind un detaliu care nu interesează. Ba merge mai departe și își trimite favoritul să facă cerere de intrare în partid, unde tocmai i-a făcut pârtie către funcția de șef.

Totala lipsă de osteneală în enunțarea de proiecte, dublată de o uriașă energie cheltuită pe tocmeli, îmbrânceli și săpări de gropi a mai tuturor jucătorilor din politichie, vine și completează deplorabilul tablou. Mesajul e îndeajuns de răstit pentru a fi auzit: votul e neimportant, deciziile se iau altfel, altundeva, de către alții. Cum, unde, de către cine, asta e deja o chestie care nu-l mai privește pe ornitorinc. Sigur că va exista un fel de campanie electorală, sigur că vom maimuțări “exercițiul democratic” al votului. Și gata. Dreptul de a vota nu e aceeași colivă cu dreptul a de a alege. Nemulțumirile, masa și dansul se consumă pe Facebook.

Doar dacă aș număra de câte ori a fost votat Traian Băsescu ar trebui să constat că nu e nicio pagubă, că ăi care l-au votat au păreri în continuare și sunt ferm convinși că știu ei sigur care e calea, că poate mișcarea asta prin care votul cetățenilor devine irelevant nici nu aduce o mare pagubă. Când însă numirile, priponirile și cam toate deciziile se iau nu ținând seama de voința și aspirațiile românilor, ci de cheful unor ambasade, atunci devine inutil să mai votăm și ridicol să mai stăm în picioare când se cântă un imn.

Comments

1 thought on “Votul care încurcă

  1. Daca mai era nevoie: marele tut deconspira reteta devenirii sale in ale politicii. Dupa ce i-a servit cu toate delicatesele sibiene, ca atata putea ca primar si sef peste etnici, gen afaceri, achizitii de bunuri nemtesti si retrocedari a unei jumatati din imobilele capitalei culturale, stapanii au hotarat ca next level, adica politica mare si l-au usuit, cum face el cu Ciolos acum, la Bucuresti, sa paraziteze un partid istoric. Pentru ca nerabdarea era mare, in tara derogarilor si a eliminarii binefacatorilor (ca si Basescu pe Petre Roman), a ajuns omul de la candidat de premier, vicepres de partid, sef si mai apoi presedinte de tara. E clar ca nu doreste fix acelasi parcurs pentru Ciolos, adica nu si functia de presedinte inainte de 2024, mai ales ca i-a cam aranjat pe toti contracandidatii sai (ultimii MRU si Kodrutza). Surpriza ar putea sa apara de la agenda proprie a lui Ciolos, desi, dupa supararea astuia, ar putea sa i se impuna acelasi traseu (Blaga a luat deja drumul lui Antonescu ca sa-i faca loc), pentru ca sponsorii, chiar diferiti, au, de multe ori, interese comune. Chiar daca fuge ca dracu de tamaie de comparatia cu Basescu, Iohanis este nimic altceva decat un continuator al mainii cu care se scarpina popularii europeni…Si tot ca matelotul a inceput sa se extraga din politica si politicieni, incercand, tot mai fatis, sa-si creeze o “armata” de naivi, tineri frumosi si liberi, condusi de oengistii deja inrolati. Enervant e ca nimeni, niciun politician sau guru al natiei nu-i contabilizeaza iesirile anticonstitutionale, iresponsabile, din ultima vreme, cand, la indemnul acelorasi “sponsori” a luat tara la picior, intr-o precampanie electorala, nu se stie inca in folosul cui (in afara lui si a celor ce-i manevreaza sforile). Deja postacii s-au activat si televiziunile, unele ostile il reevalueaza in fiecare zi, de zici ca urmeaza alegeri prezidentiale si nu parlamentare. Dupa cateva iesiri in strada a tinerilor etc. pentru orice Tolontan, gen, romanii vor avea ceva mai putine optiuni la vot, mai ales ca dupa tarina anticoruptiei urmeaza epigonii ei (flamanzi de trofee si notorietate), pe principiul “Schimbarea domnilor, bucuria nebunilor”. Asa ca mai bine ramanea presul la vacantele lui, pentru ca orice prezenta peste barem anunta chestii funebre…o fi de la karma?! Mai enervant e cand constati ca “elitele” care-l slaveau pe Basescu pana ieri, au schimbat obiectul adulatiei la ordinul campului tactic si nu-ti mai raman nici “reperele morale” pe care le credeai numai sugatoare de sinecuri oengiste nu si securiste, dar, pe masura ce suprafata aferenta tarii scade prin retrocedari si cumparari, amploarea campului tactic creste proportional…in curand fiindu-ne alocat cate un “lucrator” la fiecare. Macar atunci o sa fie mai simplu, n-o sa asteptam dezvaluirile in ziare, o sa stim exact cine “ne protejaza” si cui ii platim salariul, o sa-l putem pune la acatiste…

Leave a Reply

%d bloggers like this: