Un om de dreapta

E blajin ca un dop de damigeană, mereu prins în datorii și vrednic călător dintr-o belea în alta. Dar e de dreapta. Alții sunt rockeri, motocicliști sau vegetarieni. El e de dreapta. Chestia asta nici n-ar conta dacă n-are cheltui atâta nădușeala ca să amintească, oricui, oricând, că e de dreapta. Bine, și? îl mai întreabă careva plictisit. Se înroșește, gâfâie, spune ceva despre comunism, înjură securitatea și aterizează pe fusta Codruței Kovesi răcnind împotriva corupției.

Ne-am cunoscut acum ceva vreme, avea, ca mai mereu, un necaz și avea mare nevoie de ajutor. Pe urmă s-a întâmplat un pocinog și iar avea nevoia de o halbă de ajutor. Apoi altă belea și tot așa. Omul ăsta e prieten cu belelele și frate jurat cu sărăcia! Dar e dreapta! Îmi amintește asta periodic, când se bagă în vorbă nepoftit ca să înjure sistemul ăsta de căcat, comuniștii și asistații social. Din impozitele lui – îmi zbiară- îi ține pe toți hoții și puturoșii. Lucrează la stat că “e loc sigur”. A avut el o ofertă să treacă la privat, dar acolo era greu că patronul era zurbagiu și “acolo e doar leafa și atât”.

Când s-a însurat i-a înjurat pe comuniști că n-are casă, că el de ce să nu primească o casă? Comuniștii se duseseră de vreo douăzeci de ani, dar el avea date certe că ei sunt de vină. Când i s-a îmbolnăvit copilul l-au apucat dracii că statul îi cere tot felul de hârtii ca să-și ducă pruncul la tratament în străinătate. Și avea dreptate.

L-am privit mereu cu un soi de fraternă înțelegere. Cumva mă înduioșa neîmpăcarea dintre condiția lui și răcnitele-i convingeri. Vedeam în asta un soi de idealism năuc, tragicomic. Îl tot vedeam crăcănat, răstindu-se către naiba știe cine și anunțându-mă, sistematic, că rezistă. Rezistă, bătrâne, îi spuneam în gând, că la câte belele te caută nu e ușor. El însă – m-a anunțat solemn – îi rezista lui Dragnea. E bine și așa – mi-am spus. Credința, indiferent care ar fi aceea, mi-a inspirat întotdeauna respect, câtă vreme nu dă în spume. M-a înjurat, mi-a zis că sunt comunist și că o să vină DNA să mă ia.

Mai zilele trecute m-a căutat. E din nou în rahat. Voia să știe dacă mai sunt supărat pe el. N-am știut ce să-i răspund. Se bucura că li se măresc lefurile. Era și timpul! Prea mult au ținut comuniștii ăștia oamenii în sărăcie! Mai mult ca să-l iau peste picior i-am zis că, uite, tot a găsit ceva cu care să fie de acord și la comuniștii ăștia din PSD. A explodat. Ăștia o să bage țara în faliment cu măririle de lefuri și reducerile de impozite! Ar trebui să-i lege DNA pe toți. Poate pică ăștia repede -zic- și vin ăilalți, ca să blocheze măririle de lefuri, că nu e în regulă ca privații prost plătiți să finanțeze asemenea majorări la ăștia de la stat. A amuțit. M-a înjurat de toți sfinții, m-a făcut comunist și a închis.

Azi l-am văzut pe Facebook. Declara că rezistă.

Comments

Leave a Reply

%d bloggers like this: