Turist în ţara mea

Pentru practicanţii de sporturi extreme un drum cu maşina spre nordul Moldovei poate fi o îndrăzneaţă provocare. Deşi asfaltul se află distribuit uniform pe şosea -lucru cu adevărat temerar în România- abundenţa căruţelor şi tirurilor face ca această călătorie să aibă acea doză de imprevizibil atât de apreciată de şoferii români. Iar dacă faceţi acest drum noaptea vă puteţi bucura şi de excepţionalul spectacol de lumini oferit e farurile prost reglate ( întotdeauna farul dinspre axul drumului e setat pe “orbeşte-l pe fraier”). Abundenţa beţivilor, care verifică dispunerea corectă pe centrul şoselei a liniei întrerupte sau continue, conferă călătoriei o notă inedită şi exotică. Iar omniprezenţa câinilor ( sub formă de potăi alergând aiurea pe şosea sau hoituri turtite pe aceeaşi şosea) reaminteşte drumeţului despre legătura  indisolubilă dintre român şi natură.

Odată ajunşi la destinaţie, în cazul de faţă Gura Humorului, nu aveţi cum să nu admiraţi dispunerea gropilor în şosea după o logică aparte cunoscută doar iniţiaţilor în feng shui. Gunoaiele aruncate pretutindeni, praful şi clădirile obosite te fac să simţi că eşti cu adevărat în ţara ta.

Până la apariţia pensiunii X ( reclama se plăteşte) noţiunea de agro-turism de calitate era necunoscută în această localitate. Aşa a rămas şi după aceea. Pensiunea dispune de câteva zeci de camere şi o cantină sală de mese un restaurant care te vor face să te întrebi de ce s-o numi pensiune ? Ospătarii sunt integri şi extrem de chibzuiţi, motiv pentru care nu vor face nimic în pripă, în grabă. Ci după consacratul precept ” încet, dar… lent”. Adevăraţi iniţiaţi si buni păstrători ai marilor taine ei nu îţi vor răspunde la nicio întrebare. Indiferent ce îi vei întreba despre preparatele aflate în meniu îţi vor răspunde sibilinic: ” scrii acoloşa, cum scrii aşa îi”. Meniul este generos. Porcul fiind temelia pe care se construieşte acest edificiu. Nu lipsesc preparatele şi băuturile tradiţionale: pizza, cabanos, hamburgeri, whiskey, Martini şi tequilla.

Am optat pentru ciorba rădăuţeană – care surprinzător era chiar ciorbă rădăuţeană. Care mi-a fost adusă în mai puţin de o oră. O tochitură moldovenească a completat festinul. Mămăliguţa era frumos decorată cu un ou ochi. Iar oul cu boabe de piper şi cioburi de ardei care alcătuiau o moacă zâmbăreaţă. Am recunoscut imediat celebrul smiley YM. Cyber- tochitura nu era prea gustoasă, dar porţia era minusculă aşa că asta nu a deranjat.

Camerele motelului pensiunii dispuneau de tot confortul rustic tradiţional bucovinean. Internet, aer condiţionat, Tv satelit şi duş cu hidromasaj. De la fereastra camerei puteam admira spectaculoasa privelişte a clădirii de vis-a-vis. Acolo unde alţi turişti cazaţi la aceeaşi pensiune trăiau clipe de intimitate asupra cărora nu am să insist.

La micul dejun te puteai bucura de două tipuri de cereale, un tip de lapte şi multe tipuri de vodcă. Şi nelipsiţii cabanoşi.

După un moment de reflecţie m-am decis să  renunţ la agro-turism şi serviciile pomenitei pensiuni. Şi m-am mutat la “gazdă”. De aici încolo nu mai merită povestit. Pe cine ar interesa ? Pentru că de aici încolo abia lucrurile au început să semene cu ceea ce aşteptam. Iar asta chiar nu mai e interesant.

Comments

0 thoughts on “Turist în ţara mea

  1. Nu m-am mai riscat spre zona aia de destul timp. O frumoasa excursie in zona Suceava – Falticeni mi-a taiat pofta . Numai pentru manastiri as mai face-o desi aud ca nici p-acolo nu mai e ce-a fost odata.
    Da’ poate au pus internet in chilii…

  2. ioi, print Mordechai…da’ frumos fuse:))
    sa te mai duci….ca sa ne mai povestesti.
    ciorbita (dupa care am zacut bolnava de mate fro 3 zile), cabanosii (vechi, vechi), ah….si ospatarii aia lenti si chibzuiti…..
    uf, mi se ridica blanita pe spate cand imi aduc aminte.

    cum ajung la wallerstein, promit sa scriu si io o “cronicuta”.

  3. Este o zonă superbă. Păduri, drumuri forestiere, păstrăv, zmeură şi fragi, linişte şi aer curat. Câţiva ani la rând, cred că vreo 4, am ales acea zonă pentru vacanţele mele la munte. Mergeam la o cabnă de vânătoare.

  4. @ Ina
    Cu siguranţă voi mai merge. Zona îmi e dragă. Iar ciorba rădăuţeană e slăbiciunea mea. Mai ales că acum am descoperit şi nişte locuri decente unde poţi trage, nu celebrele capcane pentru turişti şi paltonari.

    @ Arsulici
    Arsuliciule, dar tu ce vârstă ai de încă nu cunoşti Bucovina ?

    @ Alandra
    Aşa e, Alandră. Zona e minunată. Nicăieri nu îmi e mai bine ca la Suceviţă şi mai ales la Putna. Tihna multă şi locuri binecuvăntate. Restul e cârcoteală de mordechai. Zi de cabana aia, bagă… nu ţine doar pentru tine.

  5. Cabana este pe valea Barnarului, Langa Lesu Ursului, in muntii Dornei. Niculae, cabanierul, ne aducea in fiecare zi zmeura si un castronel cu fragi. Simt si acum aroma minunata a fragilor . Mergeam la pescuit de pastravi, pe Barnar in sus. Cateodata urcam la o stana, unde mancam bulz, ghebe fript si alivenci. Ma intorceam la cabana seara. Mirosea a fan cosit. Niculina si Ionica , fiicele cabanierului, coseau peste zi pasunea din fata cabanei. O pajiste superba, la vale. Localnicii aveau taurasi. Ii lasau liberi din primavara pana in toamna tarziu.Erau intr-un fel , salbatici. Sunt multe de povestit . Aveam destul de aproape Duraul si Bistrita(unde am fost la lostrita),
    Iubesc locurile alea.De multe ori mi-am propus sa revin. O voi face probabil pentru fiul meu.
    Nu mai stiu cum e cabana acum. Ultima oara cred ca am fost in’98. Tot vroia unul si altul sa o ia sa o modernizeze. Oricum locurile raman.
    Si in muntii Vrancei exista un loc minunat . La Lepsa. Nu stiu de ce ma incapatanez in ultima vreme sa ma duc in aglomeratie. Poiana, Sinaia, Predeal. Anul trecut am fost la Moeciu. E mai putin aglomerat ca in Poiana, dar nu se compara cu locurile pe unde umblam in tinerete 🙂

  6. De Lepşa n-am auzit. Dar de cabana astalaltă…. cred că ştiu despre ce vorbeşti. Nu sunt sigur, dar am o bănuială. Pe acolo e cu adevărat loc de uitat de lume şi păstrăvărit.
    Încă mai avem colţuri din astea netropăite de jeepoşi. Încă.

  7. @Mordechai
    34 de anisori, 4 luni si citeva zile, si inca chiar nu am avut sau nu mi-am creat ocazia….Am fost la iasi de doua ori, in interes de serviciu, si in total am stat 4 zile, atit… stiu insa ca zona e superba si promite multe, dupa peisajele vazute din tren….
    Am vrut anul trecut ca, de la mare, in drum spre casa, sa deviez cu masina pe acolo…. dar m-a tras ata pe alt traseu unde mi-am f*** masina, scapind astfel, partial, de grijile cu pretul barilului…
    Imediat insa ce voi avea alta masina, ma voi aventura pe la cit mai multe obiective din zona (obiective turistice adica)

  8. Au, Doamne, şi la Giumalău, ce tochitură făcea cabanierul! Mâncam până ne era rău.
    Şi papanaşi?
    Da’ colţunaşi (sau chiroşte) cu vişine tăvăliţi(te) prin pesmet?
    Şi castraveciori muraţi cu foi de vişin, vrej de mărar, căţei de usturoi, frunze de hrean şi saramură moderată? Să ceri, neapărat. Sunt unici şi numai în Bucovina se murează aşa.
    Ce te invidiez!

  9. Ei, iacata de cind asteptam sa citesc scenariul la un nou episod Star Trek. Pai nu-i ashe ca v-ati plictisit de globalizarea asta? Peste tot Coke si caltabosi. Neicushorule, dupa globalizare vine universalizarea (mai intii in film). Mamaliga in toate galaxiile!

  10. @ arsulici
    Îţi vând un pont: CFR. Se poate călători şi fără pedală sub talpă. Şi încă bine.

    @ Gabriela Savistky
    Zău n-ai de ce mă invidia, Gabi. Pe acolo sunt şi eu doar drumeţ, uneori. Şi încă nu atât de des pe cât aş pofti.

    @ Karakas
    Globalizarea are şi ea dichisul ei. Poţi ieşi mai bogat din ea sau mai tâmpit.

  11. Stiu, Mordechai, folosesc si eu CFR-ul, baiul e ca la cit e boul de mare, bagajele sint mari…. si eu sint mare rau, si am haine mari de tot, ocupa mult loc…. si trenu nu ajunge chiar in orice coltisor, de la gara mai ai de tras……….. (stiu, acu par gica-contra dar nu-s)

Leave a Reply

%d bloggers like this: