Tehnologia păliturii de stat

Dacă admitem că o lovitură de stat este un act de forță prin care se încearcă schimbarea ordinii constituționale, atunci putem susține, cu certitudine, că învălmășeala de la Istanbul, din noaptea de 15 iulie, reprezintă o lovitură de stat. Lucrurile devin ceva mai complicate atunci când încercăm să determinăm cine e în spatele acestei lovituri și care era obiectivul.

Pentru început, să vedem care sunt protagoniștii acestei povești.

Erdogan

Recep Tayyip Erdogan a devenit președinteșe Turciei în august 2014, după ce a câștigat alegerile prezidențiale (organizate de premierul Erdogan) cu 51,7% din voturi. Previzibil, au existat substanțiale critici legate de modul în care s-au desfășurat acele alegeri.

Cu o educație sumară ( a absolvit un liceu destinat pregătirii viitorilor imami și, conform propriilor afirmații – disputate de către mulți- Facultatea de comerț și științe economice), înainte de a deveni primar al Istanbulului, a jucat fotbal. Ca să fie extrem de limpede, din fotbal direct în politică.

În 1994 devine primar al Istanbulului, iar în 1998 execută patru luni din pedeapsa de zece luni de închisoare, la care fusese condamnat pentru incitare la ură și violență rasială și religioasă.

În 2001 lansează Partidul Justiției și Dezvoltării (AKP),  cu care obține o victorie clară la alegerile din 2002. AKP este considerat ca fiind un partid radical, de sorginte islamistă, extrem de departe de viziunea lui Mustafa Kemal Ataturk despre o Turcie modernă.

În 2007, Abdullah Gül devine președintele Turciei, candidând din partea AKP.   Gül e un președinte formal, pe toată durata mandatului său întreaga putere este sub controlul premierului Erdogan. În 2013 se declanșează un conflict extrem de dur între cei doi, Erdogan fiind acuzat, inclusiv de către liderii opoziției, de încălcarea ordinii constituționale, politizarea armatei și justiției și acțiuni împotriva liniei Ataturk.

Atât ca premier cât și ca președinte, Erdogan  nu a încetat să pună în discuție existența statului laic. Cenzura și intimidarea presei devin practici constante în timpul mandatului său. În egală măsură este frecvent acuzat de presiuni asupra Curții Constituționale și încercarea de subordonare a acesteia. Fraude electorale, înlăturarea conducătorilor incomozi din armată, justiție și serviciile speciale, afaceri suspecte cu ISIS, toate acestea completează portretul celui care s-a prezentat drept o victimă a unei posibile lovituri de stat.

Mai sunt de adăugat câteva elemente esențiale. În 2013, Centrul Wiesenthal l-a așezat pe Erdogan, pe bună dreptate, pe locul 2 în lista celor mai notorii  antisemiți.

 

 

Muhammed Fethullah Gülen

 

Gülen ar fi, conform susținerilor lui Erdogan, artizanul așa zisei lovituri de stat din 15 iulie.

Muhammed Fethullah Gülen este un cleric musulman adept al unei viziuni moderate asupra islamului. Un susținător al dialogului inter-confesional și al toleranței religioase, reprezintă exact opusul lui Erdogan în ceea ce privește perspectiva asupra islamului.

Este un fervent adversar al anti-semitismului. A inițiat și susține un interesant dialog atât cu Vaticanul cât și cu reprezentanți ai religiei iudaice. Este semnificativ faptul că unul dintre cei mai vechi și constanți colaboratori ai săi, precum și un vechi și statornic prieten, este teologul grec ortodox Dimitri Kistikis, profesor al Universității din Ottawa.

În mod constant este lăudat pentru viziunea sa progresivă în privința rolului femeilor în societatea musulmană, pentru condamnarea terorismului sau pentru că admite neecesitatea existenței statului secular (deși nu a încetat să condamne “reducționismul materialist” al acestuia).

În 1999 se auto-exilează, în SUA; după ce este acuzat că ar susține impunerea unui stat islamic. Respinge acuzațiile susținând că opiniile lui au fost scoase din context.

 

Aceștia sunt cei doi protagoniști, dacă ar fi să acceptăm povestea oficială. Acum să vedem ce și cum s-a întâmplat.

-Teoretic, am avut de a face cu o lovitură de stat militară. Practic, ceea ce s-a văzut, a fost o mișcare de operetă extrem de inconsistentă. Deși s-a susținut că o grupare din cadrul armatei ar fi pus în mișcare întreaga acțiune, niciun singur moment, niciun nume, niciun chip de ofițer nu a apărut nicăieri pentru a-și asuma și/sau explica acțiunea.

-Dacă ar fi să judecăm după modul în care a fost organizată și s-a desfășurat întreaga poveste, atunci putem afirma fără ezitare, că ne aflăm în fața cele mai incompetente forțe militare imaginabile. Și ne putem întreba: ce naiba caută ăștia în NATO? Dar să nu ne pripim.

-Pălitura de stat este declanșată prin ocuparea unui pod în Istanbul. Erdogan e în concediu, într-o stațiune, iar atentatorii n-au găsit potrivit să-l rețină/aresteze, fiind mult mai preocupați de ocuparea unui pod, în Istanbul foarte departe de capitala Ankara. Ocuparea podului peste Bosfor este complet inutilă în logica unei lovituri de stat, e lipsită de sens. Sigur, face impresie la televizor dacă așezi 2 (două!) tancuri și 8 (opt) infanteriști la un cap de pod. Ca impact emoțional e minunat în logica telenovelei, într-o lovitură de stat e absolut lipsit de sens.

-Premierul lui Erdogan și tot cabinetul acestuia se mișcă slobozi, apar la televiziuni, lansează apeluri, organizează “rezistența” și nimeni nu-i deranjează. “Puciștii” ocupă TRT, televiziunea publică din Turcia, dar nu deranjează CNN Turk, de unde Erdogan își cheamă susținătorii în stradă. În Turcia există zeci de televiziuni private, care continuă să emită nestânjenite. E anunțat că accesul la social media este suspendat pe teritoriul Turciei, dar o minimă verificare demonstrează că nici vorbă de așa ceva.

-Niciun demnitar din regimul Erdogan nu este rănit, îmbrâncit sau măcar înjurat de mamă. Toți sunt bine-mersi și cheamă boborul în stradă.

-Prezența armatei e una ridicolă. Câte un tab sau tanc, în locuri absolut neesențiale, cu câțiva soldăței sfioși tare, care nu au nicio reacție, nici cea mai mică tentativă de impunere a legii marțiale anunțate anterior.

-Lege marțială, soldăței de operetă, televiziunea publică turcă chipurile ocupată, iar în timpul ăsta întreaga planetă privește transmisiunea în direct, HD, din multiple unghiuri, a grozavei lovituri de stat. La Istanbul. Nimic dinspre Ankara, nicio declarație a puciștilor și gălăgia oamenilor lui Erdogan. Atât.

-După trei ore de deranj, “democrația” învinge și Erdogan se poate întoarce în palatul său de aproape un miliard de euro. Deși întreaga planetă a văzut în direct niște soldăței speriați arestați de poliție, încălecați de mulțime, care, eventual, au tras câteva rafale anemice în aer, aflăm, de la erdoganiști că sunt sute de victime. Erdogan și ai lui sunt extrem de generoși cu furnizarea de noi și noi detalii (inclusiv acuzarea lui Gulen că ar fi în spatele păliturii) despre așa zisa lovitură de stat. Informații care apar ulterior, neconfirmate, nedemonstrate, greu de crezut după ceea ce am văzut cu toții. Pe scurt, lucruri pe care nu le-a văzut nimeni, dar le știe Erdogan și trebuie să-l credem. Nimeni n-a filmat cu vreun telefon, nu există martori, dar știe Erdogan.

-După încheierea reprezentației, Erdogan suspendă mii de magistrați, își impune oamenii, acolo unde încă nu reușise, în cadrul armatei, vrea reintroducerea pedepsei cu moartea etc. etc. etc.. Într-un cuvânt, devine stăpânul absolut al Turciei și unicul beneficiar al întregului circ.

Lucrul pe care l-am spus încă din primele momente a devenit și mai evident acum. Ba, pare-se, că se vede și de la Bruxelles, de vreme ce și ditamai comisarul european ajunge la aceeași concluzie. Pălitura de stat a existat, dar unicul beneficiar și adevăratul ei artizan e tocmai Erdogan. Consecințele se vor vedea.

P.S. Nu pot decât să mă amuz, încă o dată, de competența esperților, analiștilordăpoliticăexternă de pe la noi și de toate năroziile pe care le-au emis. Și de data asta.

 

 

Comments

3 thoughts on “Tehnologia păliturii de stat

  1. Estem, cum ar zice turcul. Poa’ sa zica cineva ca nu i-a placut vodevilul ? A avut aproape toate ingredientele necesare. I-a lipsit insa carnea. Substanta propriu-zisa. Si l-a mai dat de gol, asa cum bine arata rabi Mordechai, butaforia din decor si imanenta prostie care, de regula, predomina in actiunile initiate si derulate de mincinosi. Ceea ce ma intriga pe mine este ca, aproape tot ce se intampla, politic vorbind, in Turcia, se face cu superviza americanilor. Prezenta si influenta americana a adusTurcia in pozitia pe care o are in prezent pe plan international. Forta militara a Turciei – organizata, instruita si dotata cu sprijin consistent american – este temelia pozitiei acestei tari de principal furnizor de securitate in Balcani. Comedia de prost gust care tocmai s-a jucat pe strazile Istanbulului n-a facut nimic altceva decat sa compromita aceasta pozitie pe plan regional, iar pe plan continental sa ridice un mic semn de intrebare cu privire la NATO ca ansamblu. In acest sens, eu cel putin, nu am remarcat vreo luare de atitudine semnificativa a SUA cu privire la acest incident. Este limpede ca armata turca este controlata intr-un fel sau altul de americani. Este greu de crezut ca in randul armatei sa existe factiuni care sa se angajeze intr-o – bine zis – palitura de stat fara ca aliatii de dincolo de ocean sa stie si, mai ales, s-o accepte. (Iar daca ei ar fi acceptat asa ceva e greu de crezut ca actiunea sa esueze, dezumflandu-se ca un balon de proasta calitate). Ce m-a frapat au fost imaginile difuzate de retelele de televiziune care prezentau lideri militari “pucisti” batuti mar ca sa recunoasca ca au incercat sa-i fure cascavalul lui Erdogan si ca au luat-o grav peste bot. Stau si ma gandesc la ce o fi in mintea celorlati comandanti militari dupa ce au vizionat aceste secvente care demonstrau cam cat valoreaza conducerea armatei in raport cu actuala conducere politica din Turcia. Si mai stau si ma gandesc ca “principalul furnizor de securitate din Balcani” are o mentalitate care nu pare sa aiba nici in clin, nici in maneca cu protejarea unor valori democratice autentice. Si deci, ce calitate de “securitate” furnizeaza si, mai ales, cui ? Ceea ce este descurajant si trist este faptul ca o buna parte din “boborul” zonal s-a implicat in mascarada si a transmis un puternic mesaj de tip “Noi il iubim pe Erdogan si tot ce face el”. Ca atare, ar fi de asteptat ca, daca maine, Erdogan ar hotari ca Turcia sa redevina stat islamic, acelasi “bobor” sa-si traga pe el salvari, sa se incalte cu iminei si sa-si puna pe cap turbane si fesuri, dupa care sa iasa pe strazi si sa strige “Moarte necredinciosilor !”. Ei, asta n-ar fi prea bine, nu ? Ba, n-ar fi bine chiar de loc, as zice. S-ar cam duce dracu’ flancul sudic al sandramalei, ca sa spun asa. Daca NATO, si in special SUA, nu va gasi modalitati de a corecta rapid traiectul pe care incepe sa se inscrie Turcia, atunci foarte curand am putea asista la o compromitere a valorilor democratice autentice in zona Balcanilor si o subminare semnificativa a credibilitatii NATO ca organizatie de securitate continentala. Brrrr, urata posibilitate. Sa speram insa ca toata bulibaseala “militara” sa se rezume doar la joaca urata de-a spartul geamurilor la casa pusa la cale de Erdogan si gasca lui, si cu asta basta. Cum ramane insa cu celelalte prejudicii ? Ce facem cu arestarile masive din randul magistratilor, cu epurarile din politie si din mass-media, cu epurarile din armata ? Cu desfiintarea Curtii Constitutionale ? Dar cu tentativa de reintroducere a pedepsei cu moartea ? Astea cum le dregem ? Nu pot sa cred, nu pot sa accept, ca toate acestea vor fi pur si simplu trecute cu vederea. Ca nu s-a intamplat nimic. Ca totul a fost doar o gluma, cam proasta, adevarat, dar, totusi, doar o gluma. Asa cum s-a intamplat la noi, unde toate nelegiuirile comise in si de regimul fostului Presedinte (“seful statului” cum ii placea sa se autoproclame) au disparut ca suflate de vant, iar ipochimenul da din coate sa ajunga din nou in capul mesei. Si-i si merge ! “Boborul”, deh!

  2. Stiti cum era vorba aia: “Poti sa-i fluturi si-un tramvai, ca el tot la aia se gandeste…” Eu tot la sinistrul spectacol cu artificii din decembrie ’89 ma gandesc. Cand am mai vazut si scena cu militarul scos brutal din tanc de tanarul turc frumos si liber sa-si pupe-n cur sultanul, nici macar un depou intreg de tramvaie nu ma poate abate din convingerea ca e aceeasi reteta. De ce e nereusita? Poate pentru ca Erdogan a pupat la timp papucul tarului ros’? Poate occidentul si-a sclerozat retelele de agenti, sau dolarul s-a devalorizat prea tare?! Nu stiu, dar nici nu ma preocupa. Constat ca, in Piata Revolutiei, in ’89, pe langa naivii ce dadeau pe dinafara de revolta anticomunista si militarii trimisi sa faca figuratie (macabra) si-au facut pentru prima oara cunoscuta prezenta “tinerii frumosi si liberi”. Cat au fost si au ramas de liberi, e inca de discutat, dar in oricare moment al devenirii noastre ca stat, de atunci incoace, au fost prezenti. Si au parut, de fiecare data, ca stiu ceva ce noi astia, mai putin frumosi si clar nu liberi, habar n-avem.
    P.S. Numai Tariceanu a observat ca, la noi, de zece ani, DNA-ul face ce face Erdogan si nu se revolta nicio cancelarie democrata?!

Leave a Reply

%d bloggers like this: