Summitul şi noi

Summitul încă nu a început, dar ne-am săturat deja de el. Mare motiv de mândrie naţională că dubyanezii ne lasă să fim ospătari la un şpriţ de al lor. Păi să ne mândrim. După Riga, vine Bucureştiul. Adică noi.

Discuţia care se poartă de zile bune este: cu ce ne alegem ? Neam pragmatic vrem să ştim clar cu cât ne vindem ştevia. Nici nu e un lucru rău că gândim în aceşti termeni. Aş spune că e chiar un semn de normalitate.

Trebuie notat că evenimentul are loc în condiţiile în care România este reprezentată la vârf de doi oameni care nu se suportă – şi nu iartă nicio ocazie de a se manifesta ca atare. Într-un context în care ministru de externe al României este nimeni altul decât Adrian Cioroianu.

Dincolo de contextul general, o agendă românească, legată de eveniment, nu există. Avem confirmate discuţii bilaterale Băsescu – Bush. Şi asta este important, chiar dacă Bush se află pe final de mandat. Despre agenda acestor discutii vom vorbi mai jos. De asemenea, după toate probabilităţile, preşedintele Basescu va avea o rundă de bilaterale şi cu Angela Merkel. Cam atât. Nu e puţin. Dar nici mult. Şi categoric nu e suficient. Discuţia cea mai importantă nu va avea loc. Cea cu Vladimir Putin, care de asemenea va fi prezent la Consiliul NATO- Rusia.

Întrebarea, deja pomenită, e ce vom “obţine” în urma summitului. Să o luăm metodic:

1. Kosovo. Foarte probabil o primă şi semnificativă consecinţa a summitului va fi aceea că România va fi constrânsă să recunoască independenţa Kosovo. Împotriva propriilor interese. Subliniez: împotriva propriilor interese. Se încearcă acreditarea ideii că recunoaşterea Kosovo ar fi un gest necesar şi conform intereselor naţionale. Teza este cum nu se poate mai greşită. Recunoaşterea Kosovo nu este în niciun fel o prioritate pentru România şi, categoric, nu serveşte interesolor noastre. O atare recunoaştere ţine de interesul Statelor Unite. Ceea ce e cu totul altceva. Din această perspectivă se invocă faptul că recunoaşterea Kosovo ar fi pe placul Washingtonului. Iar a fi pe placul Wasingtonului ar trebui să fie o chestiune de interes naţional.

România şi SUA pot avea interese divergente în multe chestiuni. Kosovo este una din ele. Nevoia de deplin consens cu Washingtonul ţine mai degrabă de interesul particular al unor politicieni români decât de interesul naţional. Acest lucru ar trebui bine înţeles.

Mai devreme sau mai târziu, România va fi, probabil, constrânsă să recunoască independenţa statului Kosovar auto-proclamat. Este important ca această recunoaştere să fie bine negociată. Şi cu asta am spus totul.

2 . Imagine României. Un alt element des adus în discuţie este “imaginea României”. Organizarea summitului ne va aduce, desigur, o mare vizibilitate în presa internaţională. Asta nu este neapărat un element pozitiv. Dincolo de relatările legate strict de summit ( şi aici putem spera că nu vor exista defecţiuni majore de organizare, care să devină, la rândul lor ştiri) vor exista, de bunăseamă, reportaje conjuncturale despre Bucureşti, Constanţa, litoralul românesc etc. Iar în această privinţă putem conta pe oboectivitatea jurnaliştilor străini. Iar tocmai această obiectivitate e aceea care ar trebui să ne îngrijoreze. Jurnaliştii străini nu pot fi constrânşi să urmeze traseul strict delimitat şi împodobit cu panseluţe al delegaţiilor oficiale. Iar dincolo de acest traseu ştim cu toţi ce se găseşte.

3. Georgia şi Ucraina. O posibilă introducere a Georgiei şi Ucrainei pe traseul de aderare este în mod cert contrară interesului României. La acest moment. Şi aici vom fi obligaţi să delimităm, din nou, clar interesul nostru de cel american. O eventuală aderare a Georgiei presupune introducerea în spaţiul NATO, la frontiera sa răsăriteană ( aia suntem noi!), a unor conflicte îngheţate. În Ucraina opinia publică este egal împărţită între pro-occidentali şi pro-ruşi. Un eventual traseu de aderare ar putea duce la o divizare a acestei ţări şi la o puternică instabilitate. Or interesul României este acela de a avea stabilitate la frontiere.

4. Rusia. Din punctul meu de vedere cea mai importantă prezenţă la Bucureşti e este aceea a lui Vladimir Putin. De vreme bună relaţiile noastre cu Rusia sunt foarte proaste. Cu efecte vizibile. Atitudinea din ultimii ani a Bucureştiului, gafele presedintelui Băsescu nu au făcut decât să enerveze Kremlinul.

Permanenta evocare a proiectului Nabuco e o dovadă certă de inepţie. Ca şi “strategia” aleasă de Cotroceni. Conform căreia accesul la gaz rusesc se poate face prin bunăvoinţa americană ! La momentul actual problema resurselor energetice nu mai este o chestiune de preţ ci de acces ! Mai ales în condiţiile în care discutăm de o resursă pe cale de epuizare.

Problematica energetică este mult prea complexă şi merită o discuţie separată. Pe care o vom face, cândva, aici. Pe care Băsescu nu va avea ocazia să o facă în compania lui Putin.

Pe o posibilă agendă România -Rusia ar trebui să se mai afle problematica transnistreană precum şi chestiunea Kosovo. Ar trebui.

5 . Convorbiri bilaterale. Pe agenda convorbirilor bilaterale cu SUA, se pare, Bucureştiul are un singur punct: chestiunea vizelor. Care nici nu mi se pare esenţială. Aici se va adăuga, probabil, chestiunea Kosovo. Şi tot aici ar trebui să adăugăm dosarul Teo Peter – extrem de important pentru simbolistica relaţiilor româno- americane şi cuiul din pantofi al relaţiilor dintre doi ” aliaţi”. Şi, deasemenea, chestiunea prezenţei trupelor româneşti pe teatrele de război ale Washingtonului. Subliniez: ale Washingtonului şi nu ale alianţei. România şi-a demonstrat loialitatea mai mult decât era necesar. Asumându-şi costuri pe care, de altfel, nu şi le permite. Sponzorizând o politică externă americană nu foarte coerentă şi fără legătură cu interesele Bucureştiului. Este elementar ca pe agenda discuţiilor bilaterale să fie adusă şi participarea Bucureştiului nu doar la efortul militar ci şi la programele de reconstrucţie a Iraqului, de la care companiile româneşti sunt cu desăvârşire excluse. În această privinţă Băsescu are obligaţia de a negocia la sânge continuarea prezenţei noastre militare în Iraq şi Afghanistan. Ţinând seama de interesul României şi nu de cel al lui Traian Băsescu legat de anul electoral 2009.

În privinţa agendei bilaterale româno-germane… nu ştiu ce ar fi de spus. Ma tem că întâlnirea Merkel- Băsescu va fi mai degrabă una protocolară. Pentru că, deşi membră UE, România nu are o agendă europeană.

Deocamdată atât. Vom mai vorbi.

Comments

17 thoughts on “Summitul şi noi

  1. Foarte bine punctat!

    Eu am fost foarte impresionat de eficienta autoritatilor pentru ca nivelul de alerta terorista a fost ridicat doar la “moderat” in urma capturarii tuturor ciinilor vagabonzi din Bucuresti pe perioada summitului. Iti dai seama ce ar fi insemnat un Bush cu Rex la fund pentru imaginea Romaniei…

    Tot in acest spirit pro-activ pentru o capitala mai uscata, mai curata, au fost adunate toate prostituatele de pe centura sa nu faca invitatii cataracta.

    Dar cel mai important, politistii cu burta nu mai au fericirea sa vegheze la securitatea evenimentului, pentru ca, virgula, colesterolul strica la imagine.

  2. Execelenta analiza, felicitari!
    Nu o sa fiu atat de sistematizată si concisă ca voi, dar vreau sa spun ca, in opinia mea, organizarea la Bucuresti a Summitul NATO este un lucru bun. In mod special este o realizare ca nu s-a schimbat locatia, asa cum se avansase la un moment dat ideea de catre unele tari, inclusiv de vatre Secretarul general al NATO, ingrijorati fiind de instabilitatea politica si de incapacitatea Romaniei de a organiza un eveniment de o asemenea anvergura. Deci, in planul imaginii, Romania sigur castiga si nu putem decat sa ne bucuram, mai ales ca in ultima perioada referirile din presa internationala erau fie legate de scandalurile intre Palate, fie de crimele conationalilor nostri.
    In ceea ce priveste Kosovo, ma tem ca aveti dreptate. Dar eu cred ca ar fi o mare dovada de demnitate si de aparare a interesului national daca am apara pana la capat punctul de vedere initial, agreat de toate partidele politice, invocand nimic altceva decat documentele internationale in domeniu.
    In plan bilateral, iarasi cred ca aveti dreptate. Vor fi intrevederi separate ale sefului statului, primului-ministru si ministrul de externe cu toti omologii prezenti la reuniune, dar ma tem ca se va face doar conversatie de salon, se vor schimba amabilitati, fara a ne urmari interesul si fara ca partea romana sa profite de acest eveniment in interesul poporului roman. O asemenea ocazie de a spune lucrurilor pe nume si de a ridica concret unele probleme nu se va mai ivi curand, asta este sigur.
    Din cate am inteles, ultima stire este ca Vladimir Putin nu mai vine la Bucuresti. Noi ne-am aliniat corului care sustinea primirea urgenta a Georgiei si Ucrainei si inteleg ca Putin a fost foarte deranjat de asta. Ucraina are jumatate din populatie de origine rusa. Poti sa o iei in NATO impotriva vointei populatiei? Asa ca, din nou, relatia cu Rusia e la pamant.Deci abordarea problematicii transnistrene a picat deja.
    Sunt doar cateva ganduri. Va felicit inca o data pentru acest material de substanta.

  3. Corina, nici măcar nu a fost o analiză. Doar o însemnare pe răboj. Altfel, desigur, organizarea evenimentului poate fi profitabilă, din punct de vedere al imaginii. Asta dacă alde Cioroianu nu o comite. Din nou. Dacă nu apar gafe de organizare. Daca, vorba lui Karakas, nu se înfige vreun maidanez în turul nădragilor lui Bush.
    În privinţa lui Putin, pe site-ul Kremlinului nu se spune nimic. http://www.kremlin.ru/eng/
    Dar, se pare, că va participa, totuşi.
    Relaţia cu Rusia mi se pare esenţială. Şi e extrem de complicată. Paradoxal, marile interese ale României sunt mai degrabă legate de Kremlin decât de Casa Albă. Domnul Constantin Gheorghe avea o analiza mai veche, extrem de solidă, pe subiect.Probabil vom mai discuta despre asta.
    Mi-ar plăcea să ştiu că, pe lângă cioroieni şi alte gâze, am şti să valorificăm şi experienţa unui Adrian Severin, la acest eveniment. Doar un exemplu. Dar ce îmi place mie nu contează.
    Am completat eu literele mâncate:)

  4. Prietene Mordechai, exisată o problemă în legătură cu Ucraina pe care idioţii care au semnat scrisoarea o trec cu vederea: schimbarea de graniţe făcută de Hrusciov în anii 50. ” O situaţie deosebită s-a creat în autonomia Crimeii, căreia Moscova îi pregătise scenariul nostru nistrean, însă fără succes. Pînă în a. 1944 acest teritoriu a fost o republică autonomă a tătarilor în componenţa RSSFR. Învinuiţi de trădare în anii războiului, tătarii din Crimeea vor împărtăşi soarta nemţilor din Povolgia, popoarelor caucaziene, calmucilor şi coreenilor din Primorie, adică vor fi în totalitate deportaţi.

    Peninsula va fi populată cu colonişti veniţi mai ales din regiunile interne ale Rusiei. Regiunea era înţesată cu baze militare ale armatei sovietice, corpul ofiţeresc al căreia era în fond şi el rusofon. Încorporarea Crimeii în RSS Ucraineană în anul 1956 (aşa-numitul “Cadou al lui Hruşciov”) n-a schimbat esenţial componenţa ei etnică.” Am citat de pe Altermedia.Info.
    Îi vezi pe ruşii din regiune, dar nu doar de acolo, luptând, la o adică, împotriva patriei mamă? Este vorba de circa 30% din totalul populaţiei ucrainiene.
    Ca să nu mă întind prea mult, rezultatul deschiderii drumului aderării celor două ţări va fi coborârea pragului nuclear extrem de jos, cum nu a fost niciodată după criza rachetelor din Cuba. Practic, Rusiei i se va impune opţiunea nucleară de la primele stagii ale conflictului, ceea ce nu face bine la sănătate!

  5. Sublinierea e foarte corectă. Şi utilă. Şi oricum am privi, ştim bine că Rusia nu reacţionează plăcut atunci când se simte încercuită. Fiindcă despre asta e vorba. Iar, aşa fiind, ăsta e un semn clar că Rusia e, pe mai departe, extrem de importantă.
    Şi, pentru că veni vorba, o poziţie similară am şi în privinţa independenţei Tibetului. Care altfel poate părea un deziderat legitim şi demn de sprijin. Spunând asta ştiu că nu o să îmi fac prieteni, dar situaţia de acolo trebuie privită în perspectiva corectă. America, marele susţinător al ideii de independeţă a Tibetului nu dă doi bani pe cauza poporului tibetan. Cu excepţia, poate, a câtorva exaltaţi de la Hollywood. Pentru Washington independenţa Tibetului înseamnă, mai degrabă, accesul la o zonă strategică drept în coasta Chinei. Asta vor afla cu timpul şi bieţii tibetani. Dar asta e deja offtopic.

  6. Cunoaştem sistemul! A fost folosit în timpul primului război din Golf, când americanii i-au ridicat pe kurzi împotriva lui Saddam, apoi, la presiunea Turciei şi URSS, i-au lăsat cu curu-n baltă, să-i măcelărească ăla!
    Suntem pe aceeaşi poziţie în privinţa Tibetului. China a folosit în ultimele două decenii din ce în ce mai mult soft power şi a devenit un model de urmat în multe zone. De ce să nu le strice imaginea o revoltă reprimată energic, dacă se poate? La înghesuială mor şi nişte călugări exaltaţi? Cu atât mai bine! Îi facem şi intoleranţi religioşi!
    Pentru un born again nuanţele sunt negru şi negru. Plus cinismul de rigoare!

  7. Cu siguranţă! Numai că mă îndoiesc că SUA au capacitatea de a purta prea multe războaie mediatice, după dezastrele numite Abu Ghraib, Guantanamo, tortura din închisorile CIA. Modelul american şi-a pierdut atractivitatea unicităţii. Acum sunt toţi în aceeaşi turmă a porcuşorilor “realişti politic”, care se scaldă în noroiul jocurilor cinice de putere. Şi aşa ceva nu poate rămâne fără urmări.
    Mai mult, dacă vor continua să dea lecţii se vor trezi cu umilinţe şi mai mari.
    Pe undeva, lipsa modelului de referinţă devine o problemă în plus în încercarea de a redefini bazele relaţiilor internaţionale în lumea postcomunistă.

  8. Numai putin ….relatare de la fata locului…dar fara aparatul foto la mine…Damn it.
    Cum poti sa pui gazon pe strada, pe Magheru?…
    Da Dobitocu’ (D.A. e de 2 ori ;)- am vazut… care a facut asta….de ce nu ar pune gazon….mereu?…
    Sa ma simt si eu si voi ca in Bruxelles…cand cobor din tramvai…cu gazon intre sine….
    Bleah.

  9. Îmi vine în minte o zicerea a unui autor: istoria militară este studiată – într-o rutină -de toţi militarii serioşi, pe când istoria diplomatică pare a fi scrisă de cercetători pentru cercetători. Mă rog, Cioroianu e cercetător – fiind şi istoric – deci trebuie să presupunem că îi place să citească şi istorie diplomatică. In cazul său totuşi, mai mult produce istorii diplomatice…
    In ceea ce priveşte Summitul, sunt curios să văd dacă apar chestii noi (argumente, concepte blabla) în justificarea intervenţionismului universal…Principiu care, pe undeva, se aseamănă cu ceea ce era înainte de Westphalia şi inventarea suveranităţii şi a principiului non-ingerinţei: dreptul la război universal în numele unor scopuri “morale”.

  10. @Alandra
    http://www.state.gov/p/eur/rls/rm/101852.htm
    http://www.nato.int/docu/comm/2008/0804-bucharest/index.html
    pentru lansare de film si alte spectacole http://www.nato.int/docu/update/2008/03-march/e0327a.html
    http://www.rusi.org/bucharest2008/ şi alte capabilităţi 
    Şi evident la http://www.summitbucharest.ro/ro/1.html de unde ne zâmbeşte coaxialul Dubyiei, Mr. Vasesque ot Constadt (via Făurei). Informaţii ar cam fi, loc de circulat prin Bucureşti nu mai este.

Leave a Reply

%d bloggers like this: