Ştiri

Pântecele moale al Europei e pe cale să aibă tulburări stomacale, din cauză de hamburgheri indigeşti. În Mitrovica sârbii şi-au scos automatele din debara, la Skopje albanezii au părăsit guvernul si vor limbă oficială şi recunoşterea rapidă a Kosovo. La Belgrad alegerile din mai vor produce, previzibil, un alt rezultat decât cel convenabil UE şi SUA. Aşteptăm infuzia de Saprosan de la Bondsteel. (Între timp, Unchiu dă drumul la o Europa Liberă în limba azeră, pentru uzul iranienilor cu radio acasă). 

În Spitzeria de pe Broadway hazul copulativ e continuu. Guvernatorul Peterson şi-a adus aminte că a avut vreo trei ani de relaţii paralele, intime şi plăcute (probabil), cu o altă damă decât aia legitimă. În condiţii de reciprocitate cu nevastă-sa, fireşte. Fostul Guvernator de New Jersey James McGreevey a trăit şi el un plapitant threeesome plin de învăţăminte practice şi poziţionale. Mda, pare a fi un fenomen indigen destul de anost (aşteptăm şi lucruri mai interesante, nişte bdsm-isme senatoriale ceva). 

Cetăţeanul Igor Volodin, domiciliat în Moscova, crede că vodka este la fel de puţin nocivă ca şi ciocolata. Motiv pentru a produce o serie limitată din licoarea amintită, destinată exclusiv damelor – Vodka Damskaya. Având în vedere că 60% din pacienţii tratametelor anti-etiliste sunt doamne, îi prevăd o viitoare poziţie de oligarh.    

Am trăit şi zilele în care e greu să schimbi dolari în Europa. La Amsterdam micii valutişti preţuiesc verzăturile la egalitate de interes cu lira turcească (veche). E şi ăsta un început (pentru deţinătorii de valută botswaneză, 1.00 USD=6,618 pula).

Comments

0 thoughts on “Ştiri

  1. măi băieţi, mă iertaţi că vă scriu în afara subiectului…
    vă citesc pe feedreader de când eraţi în scutece şi vă plac mult. de ceva timp însă, aţi limitat numărul caracterelor ce apar în feed-ul rss astfel că nu mai văd întreg articolul.
    omuleţu’ aflat în situaţia mea ar trebui să intre pe site, curios, să citească tot articolul. problema e că eu am în medie 500 de articole pe zi şi nu e timp să dau click la fiecare să-l deschid într-o pagină nouă să-l citesc până la capăt pe blog la voi aici. şi de multe ori chiar le citesc offline, ceea ce mă obligă să nu-l mai citesc când de fapt am timp să-l citesc. am zis.
    şi ce mă doare pe mine e că dintre alea 500 de mesaje pe zi, voi sunteţi între primii pe care vă vreau şi iată că nu pot.
    serios.
    şi ca să vă demonstrez asta, am venit aici să vă las un mesaj. lung şi cu dorinţă persuasivă. că de obicei m-aş fi dezabonat.
    deci, ca să termin anapoda: dacă vrea cineva să intre să comenteze sau să vă vadă tot blogul, va intra singur, fără să fie nevoit de limitarea textului la 200 de caractere. că reclame n-aveţi. deci păstraţi-vă spiritul 🙂
    hai cu spor şi restul de caractere!

Leave a Reply

%d bloggers like this: