Securiți, vitejii mei!

Există, la români, o scârțâită legănare între exclamație și lamentație, între rățoiala înfoiată a indignărilor inoportune și lehamitea ovațiilor la bășcălie. Când vine vorba despre forma și dimensiunea orificiului pe care îl ocupă sau ar trebui să-l ocupe dumnealui securistul, bâțâiala asta devine furibundă, agitată, dezordonată până la lipsa de noimă. Orice consumator de șuete are grijă ca mai întâi să pară respectabil evacuând compuneri balistice despre odiosul securism, ticăloasa securitate și abjecții securiști, pentru ca doar câteva fraze mai la vale să te ia complice la admiterea grozavului adevăr că, asta e! n-ai ce-i face: securistul e un fel de diuretic al nației. Pentru că, desigur, luptă împotriva corupției, corupților și coruptibililor. Cu mijloace, desigur, odioase, ticăloase, abjecte, dar -urmează implacabila rostire!- scopul scuză mijloacele.

Nu doar când e vorba despre acest subiect ne bântuie un fel de lene a criteriilor, o moleșeală a rigorii, care tinde să lase totul bălăngănindu-se anapoda. Dincolo de anti-securismul de excursie, există, în societatea noastră, un bizar cult al securistului, o dezgustătoare prosternare în fața epoleților. Lucru cu atât mai uluitor cu cât e vorba, aproape invariabil, nu despre cine știe ce sclipitori experți în spionaj, nici despre inteligențe remarcabile care impun respect prin capacitatea lor de a anticipa primejdii și de a elabora strategii, ci de niște moftangii prăfuiți, milițieni cu școala la seral, zevzeci, damblagii sau neisprăviți, care se remarcă doar prin nerușinare, lipsă de scrupule și o uluitoare capacitate de a se undui după cum suflă vântul.

Succesul, în afaceri, în carieră, impune imediat, cu reverență, prezumția de securism. “Ăla e securist!” funcționează ca un superlativ al complimentului. Nu mai surprinde pe nimeni să vadă cum în hrubele cele mai pline de mofturi ale închipuitei societăți civile, acolo unde anti-securismul e o recitare obligatorie, sunt chemați la periat și pupat pe creștet fix cei mai odioși reprezentanți ai neo-securismului. Pentru că, vă amintiți, securistul e laxativul nației! Dar mai ales pentru că el, securistul, are capacitatea de a face rău, mult rău, celor pe care gălăgioșii anti-securiști îi urăsc. Iar ei urăsc pe oricine nu e în hruba lor.

Toată hărmălaia la care ne holbăm, de ceva vreme, le poate părea multora o vitejească luptă tocmai împotriva securismului. Nu contează că nu se spune nimic nou, că tot ce se cheltuiește acum, în această bătălie, s-a mai spus, de către unii dintre noi. Acum contează pentru că o spune unul de-al lor. Ghiță! E suficient să te uiți la cei prinși în această încăierare ca să pricepi despre ce este vorba. Ghiță, Băsescu, Bica, Elena Udrea (aia care îl amenința pe Tolontan că-l “face informativ”), adăugați la asta puhoiul de generali semi-analfabeți care își târăsc osânza prin studiourile de televiziune, legiunile de “analiști” și “gazetari” care nu cuvântă fără ordin de zi pe unitate. De partea cealaltă Coldea, Kovesi, câțiva de-ai lor și teoria sprijinului din ambasadă. Amintinți-vă cum s-au făcut și desfăcut alianțe politice, cum s-au făcut fuziuni și cum au fost scoși din pălărie candidați. Apoi mai uitați-vă o dată la cei care se încaieră. Și veți pricepe că nu e vorba de un război împotriva securității, ci unul în interiorul ei.

Și nu contează cine câștigă. Voi ați pierdut deja.

 

Comments

One thought on “Securiți, vitejii mei!

  1. Si fiindca veni vorba, rabi. Ce este, totusi, securismul!? Da’ securistul!? (desigur, in acceptiunea a ceea ce tocmai ai scris). Si cum se face ca desi au trecut mai bine de douaj da ani, “securitatea”, “securismul” si “securistii” continua nu numai sa traiasca, ci sa si incaiere intre ei!? (nu-i prea clar care-i miza, mais passons, cum ar zice turcul). Si, pentru ca veni iar vorba, rabi, de ce la aia de mai la vest, precum si la aia de peste balta, securistii lor e brava, iar ai nostri musai sa fie de kakao!? Mi-aduc aminte de cateva filme “de gen” de dinainte de ’89. Aia de la fosta Siguranta erau prezentati toti ca fiind niste idioti congenitali si niste cretini ireductibili (lucru de loc adevarat, te asigur). Acum, in vremurile noastre, cum ar veni, aia au disparut si in locul lor a aparut fosta Securitate si securistii, la fel, daca nu mai mult, idioti congenitali si cretini ireductibili. Ca sa vezi cum se repeta istoria! Sau poate ca nu istoria se repeta. Ei, da’ parca poti sa crezi? Sau daca crezi, parca poti sa stii?

Leave a Reply

%d bloggers like this: