Războiul împotriva știrilor false

Stăpânii afacerilor cu “socializarea” online au decis să se implice în combaterea a ceea ce au numit “știri false”.Ca întotdeauna când se pune la cale o mișcare ticăloasă, primul pas, născocirea unui brand, e cel mai important. “Războiul” era deja un substantiv activ în nomenclator (împotriva corupției/drogurilor/terorismului etc.) folosit de securași cu relativ succes și în operațiile anterioare. Elementul de noutate îl dă sintagma “știri false”, care instituie astfel dreptul de a cenzura mult mai sever conținutul publicat și distribuit prin intermediul giganților Facebook, Twitter, Reddit sau Google. E vorba, practic, despre un patriot act cu aplicare online.

Mai întâi ar trebui să înțelegem corect ce reprezintă, de fapt, așa zisele servicii de socializare online. Teoretic (așa cum vor să creadă cei mai mulți dintre utilizatori) ar trebui să fie vorba de niște platforme prin intermediul cărora utilizatorii pot comunica între ei, pot distribui propriile texte, imagini etc. și le pot accesa pe cele distribuite de alții. Am putea presupune, cel puțin teoretic, că discutăm despre un spațiu al democrației informației. Practic lucrurile nu stau deloc așa. Afacerile cu socializare au ca obiectiv fundamental colectarea cât mai multor informații despre utilizator, traficul cu aceste informații și obținerea de maximum de profit de pe urma acelorași utilizatori prin expunerea la publicitate și vânzarea de servicii virtuale. Toată arhitectura acestor platforme este gândită în acești parametri, facilitarea schimbului de informații între utilizatori fiind un produs secundar, de mult mai mică importanță.

Un exemplu elocvent îl reprezintă comparația dintre Facebook și MySpace. La momentul lansării Facebook, MySpace era extrem de bine așezat în piață și reprezenta, indiscutabil, un produs superior. Astăzi MySpace a dispărut, iar Facebook a devenit un colos. O posibilă explicație ar putea fi managementul mai bun, creșterea calității produsului, bla-bla. Altul, mult mai aproape de realitate, poate fi legat de disponibilitatea celor două companii de a pune la dispoziția cui trebuie datele colectate. O rapidă căutare lămurește totul.

Știrile false. Știrile false au existat de când lumea, nu doar de la apariția internetului. Sigur, în teorie, ar fi ideal ca acestea să poată fi combătute. În același timp ar trebui să îngrijoreze ideea înființării acestui Minister Global al Adevărului. Pentru că asta se întâmplă atunci când niște multi-miliardari bine înfipți în establishement au pretenția de a stabili ei ce este știre validă și ce nu, cine este un furnizor acceptabil de informații și cine nu.

Pe durata campaniei pentru prezidențialele americane Google a fost, pe bună dreptate, acuzat că a modificat parametrii algoritmului de căutare. În plin scandal Wikileaks, o căutare după cuvintele “hillary clinton” dădea în primele 2 pagini exclusiv știri pozitive despre H.C. . O căutare după cuvintele “donald trump” oferea exclusiv rezultate negative pe primele 4 pagini. Google a contribuit financiar la campania doamnei Clinton.

Lucrurile au arătat la fel și în cazul Fb sau Twitter, care pur și simplu au cenzurat informații negative legate de Hillary Clinton sau au blocat pur și simplu conturi ale celor care distribuiau astfel de informații.

Un alt element de care trebui ținut seama este legat de presa tradițională, MSM, așa numita main stream media. Modul în care a funcționat aceasta pe durata aceleiași campanii electorale, abandonând orice fel de neutralitate în schimbul unei mizerabile propagande pro-Hillary, a adus presa tradițională la un nivel record de neîncredere. De fapt, cuvântul cel mai des folosit pentru a descrie atitudinea consumatorilor față de presa tradițională este dispreț. Asta era o situație de netolerat. MSM este în SUA o afacere de multe zeci de miliarde, aflată în picaj. Dar mai ales era un foarte eficient instrument de propagandă, ușor de controlat, aflat în mâinile câtorva miliardari la fel de bine înfipți în establishment, dacă nu mai bine, ca și cei din afacerile online.

S-a ajuns astfel la situația în care fotografia publicată pe Twitter de un utilizator oarecare să devină o informație mai credibilă decât știrea prezentată de NYT sau CNN. ( E cazul unei fotografii de la o întâlnire electorală a doamnei Clinton, la care sursa oficială vorbea de o prezență masivă, arătând imagini dintr-un unghi apropiat de scenă, în care se vedea publicul îmbulzit în apropierea scenei, in vreme ce poza publicată de utilizatorul prezent la acel eveniment, de la mai mare distanță, cu o imagine de ansamblu, arăta că acolo fuseseră câteva zecide oameni).

rallycomparison

Exemplul a fost repetat de mii de ori. Utilizatori oarecare de Youtube, Facebook, Twitter sau Instagram veneau și demolau informațiile migălite de canalele oficiale. Aici facem un asterisc și ne amintim să revenim mai târziu.

Apoi a apărut scandalul PizzaGate. Nu am să intru în detaliile dezgustătoare ale acestui scandal, puteți face o mică cercetare, dacă vă ține ficatul. Nu știu cât de corecte sunt informațiile de la care a pornit acest scandal, (sunt acolo lucruri care sigur ar trebui să îngrijoreze), dar lucrurile par să o fi luat razna. În vreme ce MSM ignoră cu desăvârșire subiectul, pe Twitter, Youtube sau FB, mii de utilizatori s-au tranformat în investigatori ad hoc și au purces la descâlcirea acestei atât de dezgustătoare afaceri. Unii reușesc să scoată la lumină detalii scandaloase, alții doar delirează – nimic nou în asta. Un lucru e cert, acest scandal poate și va arunca în aer întreg establishmentul. Potențialul balistic al acestei afaceri este uriaș. Capacitatea presei tradiționale de a ascunde gunoiul sub preș și de a livra textele propagandistice obișnuite e nulă. Acesta este momentul în care a apărut ideea “războiului împotriva știrilor false”. Mii de conturi de utilizatori blocate (Twitter, Youtube, Facebook), conținut șters de site-urile respective, ș.a.m.d.. Degeaba. Pentru fiecare articol șters apar altele, și altele. Bătălia pare mai grea decât se anunța.

Repet, nu știu cât adevăr este în acest PizzaGate, dar ceea ce se discută acolo poate spulbera Washington D.C. . Iar ceea ce pompos a fost botezat “război împotriva știrilor false” este un război pentru controlul informației, un război despre cine are voie să distribuie informații și ce informații au voie să circule. Iar motivele nu au de a face cu pretextele oficiale, ci fix cu cele două elemente despre care am vorbit: prăbușirea MSM și incapacitatea presei tradiționale de a mai livra (alegerea lui Donald Trump este demonstrația) rezultatul convenit și uriașul scandal PizzaGate.

În final revenim și la asteriscul de mai sus. Online-ul a născut propriile sale vedete, bloggeri, videobloggeri, etc. . Deși ar fi trebuit (și multă vreme au reușit) să fie o alternativă la presa tradițională, succesul de care s-au bucurat i-a împins din zona presei alternative, în spațiul instituțional, acolo unde conținutul se plătește, acolo unde clienții de publicitate și/sau partenerii impun linia editorială. Astfel, nu tot ce înseamnă new media a rămas și alternative media. Din momentul în care apar încasările din publicitate, lucrurile se schimbă, iar asta se simte. În PizzaGate sau TwitterGate nu mai există personaje vedetă, ci informația-vedetă ( dacă îmi este îngăduită formularea). tendința aceasta era vizibilă de multă vreme și a devenit evidentă acum.

Atunci când dorința sistemului de a controla și acest mediu de distribuție a informației, care este internetul, se întâlnește cu dorința unor utilizatori de succes de a obține venituri din activitatea online, rezultatul este cel pe care îl vedem. Comentatorii au devenit la fel de importanți sau mai importanți ca generatorii de conținut, tendințele sunt date de mase, nu de toanele vreunui așa zis influent plătit. Dacă politicile de control ale marilor furnizori de servicii online vor continua, vom asista, într-un viitor nu foarte îndepărtat, la o evadare din spațiile controlate ale internetului și o dezvoltare a zonelor alternative. Astăzi, pentru marele public, serviciile tradiționale par a avea avantajul de a oferi gratuit accesul la informație. În momentul în care utilizatorii vor fi puși în situația de a alege între gratuit, dar controlat și contra cost, dar liber, unii, puțini la început, vor alege să plătească pentru libertatea de informație. Apoi îi vor urma și alții. Giganții internetului vor trebui să se adapteze, fie revin la o informație liberă, fie se prăbușesc. E o lungă și complicată discuție.

 

Comments

3 thoughts on “Războiul împotriva știrilor false

Leave a Reply

%d bloggers like this: