Pârţul şi gaşca

Găsesc la prietenul Constantin Gheorghe un articol teribil de interesant. Râsu-plânsu. Despre un ieşean care ar fi dat foc unor cărţi. Şi despre ce s-a întâmplat de fapt. Dar ce s-a întâmplat de fapt are mai puţină importanţă. Pentru că băieţii din gaşcă nu stau să cerceteze la temelie. Orice pretext e binevenit pentru băgarea de sine în seamă şi exerciţiul indignării ghiftuite. Am comentat la domnul Gheorghe ce aveam de comentat. Nu mai adaug nimic, declarându-mă răpus de scârbă.

Pe scurt istericii bine organizaţi se vaită de uragan, dar de fapt avem de a face doar cu un pârţ.

Comments

0 thoughts on “Pârţul şi gaşca

  1. m-a luat cu tremurici cind am vazut stirea ca un cretin vrea sa dea foc la CD-uri =, casete si carti care promoveaza subcultura….
    Cine e el sa stabileasca subcultura???
    de aici pina la instigare la omor contra ascultatorilor, cititorilor sau autorilor e un singur pas

  2. Din tonul tau deduc ca voi fi nevoit sa-mi fac mea culpa… o sa citesc trimiterile imediat ce-mi conving calculatorul sa le si deschida….. multumita RDS, azi imi merge prost netul….

  3. Chiar dacă ar fi fost arse oareşce cărţi, dar nu au fost, acţiunea aparţine unei persoane fizice, unui scriitor din câte am înţeles, nu “sistemului”. Fiecare are libertatea de a-şi alege modul în care protestează. Nu “democraţia” noastră de doi lei a dat foc cărţilor ce s-au dovedit a fi ziare, aşa cum făcuseră naziştii şi comuniştii în cazurile enumerate de Liiceanu. Mi se pare o imbecilitate să ieşi public în acest mod înainte de a investiga. Poate ar fi cazul să îşi ceară, totuşi, scuze…

  4. Ca să ne râdem: “Ca scriitor şi preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România consider inacceptabil gestul poetului Daniel Corbu de a da foc unor cărţi, tabloide şi CD-uri pe considerentul că ele ar contribui la răspândirea subculturii.

    Gestul este în sine un act barbar, fără nici o justificare, şi ţine, vai, de una dintre cele mai triste tradiţii subculturale din istorie. Găsesc de neînţeles faptul că un poet a putut incendia volume ale unui coleg al său, ale unui mare poet cum este Mircea Cărtărescu, în numele luptei cu nonvaloarea şi cu prostul gust. Şi sunt şocat să citesc că un alt poet, care mai este şi preşedinte al Comisiei de cultură a Senatului României, e de părere că “autodafeul” pus la cale de Daniel Corbu în cadrul Festivalului Internaţional de Neoavangardă de la Iaşi, din zilele de 4-8 iunie, nu poate fi condamnat. Focul n-a purificat niciodată nimic decât în mentalul primitiv şi întunecat al unor vremuri pe care, în naivitatea mea, le credeam definitiv apuse.

    Voi propune conducerii USR, la proxima reuniune, să analizeze gestul poetului Daniel Corbu, care este contrar nu numai principiilor Statutului nostru, ci şi normelor de civilizaţie şi bunului-simţ, să adopte măsurile de rigoare”. Nicolae Manolescu, altul care face parte din ceata lui Piţigoi, şi ţipă din principiu. De ce n-a făcut Dumnezeu prostia dureroasă? Aşa, cam ca buboiul în cur!

  5. “prieteno, dormi liniştită cu capul pe perna mea
    iar eu voi sta să mă uit la tine
    ne-am jucat mult timp unul cu altul
    sticla de vodcă e la jumătate iar noaptea e-n toi
    ţigări mai ai doar vreo două”.
    adevarul e ca nici eu nu l-as cumpara, chiar daca s-ar vinde gratuit.

  6. @satmareanca
    Crina, asta cu “persoana fizică” e un argument… nu zic ce fel :)))
    Nu e vorba de ars cărţi, ori discuri, ori steaguri. Cum nu e vorba de pişarea pe flacăra olimpică. E vorba de simboluri. Fie ele şi false. Iar gesturile de genul ăsta sunt şi stupide şi inutile. Intr-o lume îmbătată de concreteţe, denaturată de pragmatism, gesturile simbolice îndreptate împotriva tocmai a simbolurilor îmi par sutpide şi, cum spuneam, inutile.
    Pe lângă acele cazuri enumerate de Liiceanu a mai existat şi cazul cărţilor lui Sadoveanu. Arse de unii. Gest aplaudat în epocă de alţii. Alţii aceia dragi humanitasului.
    Oricum, aici nu e nici măcar vorba de arderea unor cărţi. Ci de un gest încărcat de un teribilism neinteresant. Atât şi nimic mai mult. Că din asta unii vor să facă un război, doar pentru a se da apoi răniţi pe câmpul de luptă… e deja altă poveste.
    Cât despre scuze…

    @Constantin Gheorghe
    :)) Şi după aia din fandaxie cade în ipohondrie.
    Suntem grăbiţi. Avem păreri înainte de a şti ce se petrece. Tragem concluzii înainte de a cunoaşte enunţul şi dăm verdicte înainte de a se fi comis vreo crima. Suntem prea grăbiţi. Ne lipseşte tihna taifasului pe îndelete, dar prindem iute din zbor ce ni se azvârle în ureche, fără să zăbovim prea mult în cercetare şi mistuire a informaţiei. Boale veacului. Şi cei buni cad răpuşi.
    Cu Manolescu lucrurile-s mai complicate. Până să se lase răpus de cumulul de multe, foarte multe funcţii, comitete şi comiţii retribuite coresspunzător, Niki era un mare critic. De ce spun era ? Continuă să fie. Chiar dacă în cazul de faţă reacţionează urechist. Ceea ce respectam la Manolescu era tocmai rigoarea. Care în cazul de faţă… nu-i.
    Şi nu-i deloc. Că vorbeşte precum spuneam mai sus, fără să cunoască subiectul. Şi pentru că vede mari poeţi pe pereţi. Dar asta din urmă e o evaluare subiectivă. Şi îmi admit subiectivismul. I-aş putea spune exigenţă, dar subiectivism să rămână.

    @aka
    :)))
    Eu îţi dau dreptate, dar alţii nu. Recunosc, poezia “contemporană” m-a biruit. Îmi găsesc refugiul în Borges, Nichita, Blaga, Voiculescu şi în desuetul-demodatul etc. Eminescu. Deh, sunt un ne-evoluat.

  7. In nemernicia mea , ca un caine turbat am dat si eu foc la niste chestii in tinereatea-mi nauca, cum ar fi : Scanteia (s-a mare , s-a mica) , niste jurnale de prin liceu , un steag alb-rosu al unei anumite echipe…
    Ma autodenunt.

Leave a Reply

%d bloggers like this: