Out is out!

La ora la care scriu este deja oficial: Marea Britanie s-a brexit. O fi fost de la mâncare, o fi fost de la altceva, e oficial. Iar de data asta Junkers are dreptate: Out is out!

Așa cum anticipat votul majoritar al englezilor a mers către ieșirea din Uniunea Europeană. Nu și al scoțienilor. Nici al irlandezilor. Primul ministru scoțian, Nicola Sturgeon, a declarat că votul scoțienilor a fost unul ferm și covârșitor în favoarea rămânerii în UE și va trebui respectat. Voci din Partidul Național din Scoția s-au grăbit să afirme necesitatea convocării unui nou referendum pentru separarea Scoției de Marea Britanie.

Ce urmează? Cameron, așa cum spuneam într-un articol anterior, trebuie să-și înghită cacealmaua, nu are cum ignora rezultatul referendumului pe care chiar el l-a convocat. Primul pas va fi notificarea Consiliului European în privința invocării, de către Marea Britanie, a articolului 50 din Tratatul de la Lisabona, care prevede o notificare de doi ani pentru ieșirea din Uniune. Procesul e unul complicat și de durată, iar efectele sunt imprevizibile. Câteva lucruri sunt clare: efectele negative vor fi resimțite mult mai dramatic de către Marea Britanie decât de către UE. Implicațiile economice, politice, juridice sau în planul securității sunt uriașe, iar negocierile care vor urma se anunță extrem de complicată, mai ales în condițiile în care liderii europeni nu au absolut niciun motiv să facă favoruri britanicilor.

Vor fi multe de spus în zilele care urmează, dar acum cred că devine obligatorie o constatare: niște milioane de englezi tocmai s-au căcat în gura tuturor politicienilor și lătrăilor de pe la noi care o țineau langa cu arhitectura europeană, unitatea europeană,  care ne plictiseau de moarte behăind despre cât de măreață și de nescuturat de mătreață e coana UE și cum altă cale nu există. Poftă bună!

Nu e o zi neagră pentru UE. Nici pentru Marea Britanie. E doar o zi complicată. Zilele negre abia urmează.

Comments

1 thought on “Out is out!

  1. Mie mi se pare a fi un precedent periculos. Ca la britanici se poate. Nu cred ca vor iesi din UE. Gasesc ei o cale complicata si parsiva sa explice asta. La ei referendumul nu e obligatoriu de respectat (ca si la noi, dar altfel, pe lege), trebuie discutat si validat de parlament. E doar calea de a scapa de toti beneficiarii de asistenta sociala nebritanici si necontributivi si mai e baza de santaj la UE. Si ar avea prea mult de pierdut. Problema apare atunci cand stim destule tari in pragul UExitului si noi romanii am cam ajuns “izmana pe calator” si depindem, ca tara, de banii trimisi din tari, unde, o sa aflam curand, nu suntem doriti decat daca avem o contributie marcanta la PIB-ul lor. Pentru ca de pibul nostru nu se intereseaza nimeni. Am citit zicerea profesorului Voiculescu in legatura cu planul pe 25 de ani facut in ’89 de tarile care au pus baza UE. Vine de se leaga. Mie asta imi da fiori, ca in ultimii ani, Bulgaria s-a apucat sa construiasca autostrazi in draci si sa lege tot mai multe relatii economice cu Rusia, la fel si Serbia si Ungaria si daca vine potopul, noi, nu numai ca nu avem arca, nu mai avem nici mare si din fortele NATO, care fac manevre la Marea Neagra, ramanem noi, ca Ucraina nu e NATO si americanii vor avea brusc un conflict major de gestionat in alta parte. In planul asta sfertocentenar rolul nostru a fost sa dam. Tot. Si am dat. N-am construit nimic. Nici macar agricultura de subzistenta nu ne ramane, ca pamantul l-am vandut apropape tot, si subpamantul nu ne mai apartine de mult. Ca ies sau nu din UE, tarile bogate raman cu ce au acaparat prin multinationale si cu concursul direct al tradatorilor indigeni. Si nici macar nu ne vor veni copiii acasa. Sa fie clar, nimeni nu trimite acasa romanii destepti care construiesc acolo unde sunt. Dar vor veni toti beneficiarii de ajotoare sociale. Si vor pleca toti sobolanii care si-au facut depozite aiurea. Asta a fost de bine, macar nu mai sunt conectati la banul public, nu ca ar mai fi mare lucru.Din rahatul asta cei mai manjiti iesim noi. Daca mai iesim. Oricum, la vremuri de-astea se vede cat suntem de singuri si ce politicieni de cacat avem. Uitati-va la declaratiile bruxellezilor. Parca-s prosti (de fapt nu parca). Ca pana acum ne-au crezut prosti, nu e cu suparare, ne-au tratat si altii la fel, dar astia nu-si gasesc propriile dosuri nici pe lumina, sunt mai uluiti decat cainele meu, de origine britanica, dupa un drum pe A1 fara aer conditionat la 37 de grade. Am uitat FMI-ul! Abia asteapta sa ne salveze. Aseara am auzit un idiot cu ifose, Guran gen, ca ne speriem ca prostii de FMI, ca asta e cu ordinea si cu scaparea si cu disciplina financiara….Piei drace!

Leave a Reply

%d bloggers like this: