Noul program de guvernare, schimbarea de paradigmă și spitalul de tehnocrați

O doamnă mai tehnocrată la cap – ceea ce, oricum, nu e o scuză- , actualmente ministresă înfiletată la finanțe, pe bază de voce și talent, are neuronul drept ocupat cu gânduri. În cazul de față am folosit pluralul politeții, spunând gânduri. La plural se spune gânduri, la singular se spune proastă. Nu ne mai pierdem timpul cu finețuri gramaticești, dar notăm care e marele avantaj al unui guvern tehnocrat, pe care nu l-a votat nici dracu: atunci când tehnocratul spune tâmpenii, nu are șef de la partid care să-l bată cu penarul în cap, nici demisia n-are de ce și-o da, că tehnocrățeala nu-i reumatism să-i dai cu nămol.

Talentata tehnocrățoaică e strașnic nemulțumită că dihorii ăștia de români s-au bagabonțit și nu mai vor să muncească pe doi lei. Și are dreptatea blondocrata, că uite, indienii și brazilienii cum pot? Ba, mă grăbesc să-i sar în ajutor, mai sunt și etiopienii, somalezii, ăi din Bangladesh. Dacă stau bine să mă gândesc, până la urmă și ăia din Eritreea sunt foarte competitivi pe piața muncii și al naibii de atrăgători pentru investitori, așa. cu burțile alea goale și țambalul pectoral la vedere. Ba cred că tehnocroaica noastră trebuia să-și ducă gându’ ăl bun până la capăt și să o spună deschis: sclavagismul reprezintă un model economic de succes.

Înainte de a ne grăbi să-i dăm dolofanei blondocrate cu termosul la căpuț, poate are trebui să verificăm, totuși, validitatea spectaculoasei sale gândiri economice și să o punem de un proiect pilot, prin care să-i plătim pe tehnocragii ăștia cu fix doi lei, nu cu salariile triplate pregătite din timp pentru ei de tătuca Iohannis. Ba am putea să-i le explicăm și vătafilor de la Bruxelles, de unde își luară concedii fără plată tehnocrocanții noștri, că la întoarcere băieții și fetițele sunt gata să presteze pe doi lei.

N-am să-i explic tehnocrangioaicei care e diferența dintre UE și BRICS, nu că ar fi ceva în neregulă cu BRICS, dar pur și simplu, pardon, scuzați, s-a întâmplat, România – cu tot cu români- e membră în UE, de dimineața până seara ni se țâpurește în timpane despre standardele europene, plătim benzina la prețuri europene și în general ne cam freacă madam Europa la pipotă, așa că am fost ceva mai puțin preocupați de încadrarea în standardele BRICS. Altfel, sigur, am notat nesimțirea uriașă a acestei tâmpite care, ca orice țoapă care a plimbat trei hârțoage pe holurile unei clădiri din Occident, a început să creadă că a devenit subit îndreptățită să le reproșeze rahaților ălora de români (niște ăia, pe care ea nu mai dă doi bani, pentru că acum pupă în cur șefi străini) că au impertinența de a aspira la ceva mai mult decât condiția de cetățeni ai unei țări de mâna a treia.

Dacă asta e viziunea guvernului tehnocralala despre destinul acestei țări, atunci cred că și programul de guvernare trebui urgent ajustat. Astfel, cred că e nevoie de rapidă reducere a bugetelor alocate pentru justiție, transporturi, fonduri europene etc. și investit masiv pe următoarele direcții:

  • subvenționarea producției de banane
  • ajutoare pentru cultivatorii de cocos
  • suplimentarea bugetului alocat rezervațiilor de crocodili
  • încurajarea investitorilor din industria coșurilor de bambus
  • modificarea rapidă a codului și legalizarea muncii copiilor, începând de la vârsta de șase ani
  • înlocuirea rapidă a programelor prima casă/prima mașină cu programele primul cort/prima cămilă
  • mărirea cotei de orez distribuită fiecărui cetățean, de la 80 de grame, la 94 de grame
  • reducerea TVA pentru serviciile turistice în arhipelagurile României

 

Și poate, cu ocazia asta, renunțăm la ideea de a avea un președinte neamț și revenim la normalitate. Mobutu președinte!

P.S. Chiar dacă tinerii frumoși n-au primit ordin să iasă în stradă pentru a protesta după cretina declarație a blondoaicei, domnul Cioloș are obligația de a o demite de urgență pe nesimțită. Ține de minima bună creștere. După aia o poate interna la spitalul 9, secția tehnocrați.

Comments

2 thoughts on “Noul program de guvernare, schimbarea de paradigmă și spitalul de tehnocrați

  1. Doare…Nu e prima, dar in loc sa ne obisnuim, ne doare mai tare. Semnale tot vin: mahala inepta, apud Baconski; romanii (era vorba de profesori, politisti, doctori, oricum tehnocrati) care se plang ca n-au unde sa mai munceasca sa se poata intretine, dar lui Isarescu nu avea cine sa-i sape via; familiile celor plecati sa munceasca in strainatate, care nu aveau alternativa decat curve sau golani; sa ne bucuram ca nu ne iau lunetistii in vizor si cate altele… Nu fac parte dintre cei paranoici sa nu ne incalece capitalul strain. Ba chiar sunt perceput un pic cosmopolit, sau chiar snob si chiar daca am inteles temerile economistilor cu adevarat valorosi si cu experienta ca domnii profesori Cosea si Serbanescu, nu am rezonat in totalitate. Am vazut bancile straine (majoritar austriece) sustinute de BNR-ul care ar fi trebuit sa sustina Romania si capitalul roman, am vazut ca Iohanis, sustinut pe fata de austrieci si companiile lor, a returnat spre examinare legi care afectau capitalul strain (mai ales austriac), l-am vazut pe acelasi Iohanis intalnindu-se cu sefii companiilor petroliere cu capital majoritar austriac si am stiut ca toti cei care-l vad pe Iohanis ca pe o unealta a intereselor germano-austriece in Romania au dreptate. Nu stiu cine ar trebui sa faca lumina in problema asta. in noul cod penal nu mai exista infractiunea de “subminare a economiei nationale”. De tradare de tara sau de atingere a simbolurilor nationale, ce sa mai vorbim…Am destui prieteni care spun ca au muzica lor, cartile lor, spectacolele lor, in general, Romania lor. Si eu am trecut prin faza asta. e o reactie de aparare. Dar e prea mult! Inainte de iesirea nesimtitei si umflatei (la propriu si la figurat) ministresei – ca sa-l parafrazez pe un clasic inca in viata: nu vorbi de doi lei, cand arati ca si cand tocmai ai inghitit doua camile ( care sigur, n-au costat numai doi lei) – am fost, pe bani multi, la un concert al unei mult laudate orchestre vieneze de valsuri, la Sala Palatului (unde, in alta parte?!). Nu pot sa spun ca am fost dezamagit…ar fi prea putin. Dincolo de prestatia artistica (orchestra era incompleta la concertul bucurestean, solistii erau sub posibilitatile lor (raciti, obositi, ceva), muzica era un fel de potpuriu din ce isi mai aminteau, la inceput prezentatorul (am uitat: toti s-au adresat publicului in frangleza, fara urma de traducator, spre frustrarea mamailor care-si platisera juma’ de pensie pe bilet), dupa ce s-a entuziasmat de marele entuziasm al romanilor pentru Viena, s-a scuzat ca nu are pentru toata lumea si a aruncat trei ciocolatele in public… si au fost unii care au aplaudat. Dupa faza asta de gradina zoologica, ce a grohait madama furiera de la FMI a fost o urmare fireasca. Cand am iesit din sala, pentru totdeauna, am asteptat sa ne urmeze mai multa lume, dar oamenii dadusera bani. Asa ca nu veti vedea pe nimeni in strada ca poporul asta e umilit de conducerea statului pe banii lui. Si nici societate civila nu avem ca sa ne apere, ca societatea civila (platita si de la buget) tocmai ce a pus guvernul asta. Si il auzeam pe tehnocratul Parvulescu cum impaca dictatura abia infiintata cu un fel de “democratie participativa”, fara sa aminteasca si ca toate dictaturile comuniste au fost asa ceva, mai ales ca toate alegatiile lor idioate se bazeaza pe premiza ca “parlamentul e compromis”, dar parca tot tehnocratul Parvulescu a contribuit la supradimensionarea lui, tocmai pe motiv de “reprezentativitate”. Daca bugetul a fost impartita in doua, pe deoparte serviciile DNA-ul si presedintele si de cealalta parte, tara – jumatatea neimportanta, ce dracu’ avem aici? Si de ce presa (pe care a hotarat iohanis sa o schimbe, “altfel de presa”, tocmai de sarbatoarea nationala) nu vorbeste, pe fata despre asta? Am inteles ca poporul e mioritic, parlamentarii sunt santajati cu DNA-ul, Justitia e aservita celor care i-au numit pe sefii ei, sefii serviciilor sunt numiti de altii si servesc alte interese decat ale Romaniei, ONG -urile sunt sponsorizate de Soros si altii care nu vor democratie in Romania, guvernantii sunt numai niste contopisti de la Bruxelles, niste neica nimeni (ca daca erau importanti erau pastrati acolo). Mai nou, am inteles ca Academia de Informatii a ajuns rezerva de cadre de conducere, indiferent ce. Au si masa de manevra calificata – tinerii frumosi si libermanipulati de pe feisbuc. Nici lui Stalin nu i-a iesit chiar asa!

  2. Rabbi,

    Am avut “placerea” de a o cunoaste personal pe dna ministru de finante. Impresia pe care mi-a facut-o a fost dezastruoasa, dar mi-am zis ca nu sunt eu buricul pamântului, miezul universului si ma pot însela.
    De aceea, declaratiile dnei Dragu, date cu ocazia audierii în Parlament de dinainte de învestitura (cum ca va mentine cresterile salariale si bugetul Ponta) m-au mirat. Mi-am zis ca uite, asta e dovada ca m-am înselat, am judecat aspru si nemeritat personajul.

    Declaratiile de acum însa dovedesc ca a mintit Parlamentul si pentru chestia asta ar trebui demisa, mai dihai decât pentru nesimtire crasa. Plus ca mi se confirma ca am intuit bine ca aveam de a face cu o persoana de o nesimtire si cinism cât Casa Poporului.

    Punem pariu ca nu o sa o demita nimeni, ca nici un “tânar frumos” nu va protesta, nu îsi va lua demnitatea si România înapoi, preferând sa lucreze ca un rob pentru doi lei la straini, la multinationale.

Leave a Reply

%d bloggers like this: