Hai cu dezgheţul

Andrei Bădin publică un articol extrem de interesant. Care se pupă cu ceea ce voiam eu să scriu azi.

Aud tot mai des cum se bate făcăleţul pe teza că “încălzirea globală e doar o conspiraţie” . Gogomănie mai mare nu am auzit. Şi frumos e că oameni cu mintea în ţâţâni par a se lăsa seduşi de prostia asta.

Acum dacă pomenim de teoria conspiraţiei… există adepţi oneşti ai teoriei conspiraţiei. Adică ochelarişti cinstiţi care sunt sincer preocupaţi de aflarea adevărului. În diverse chestiuni. Şi nu de puţine ori săpăturile lor dau roade. Iar unele din şurubăriile lor sunt al naibii de bine marcate. Altele sunt bazaconii curate, cu spoială de pseudo-ştiinţă şi cu probe fabricate. Dar pe lângă ăştia sunt marii sforari. Şmecherii care folosesc tocmai aceste canale pentru a-şi lansa propriile teze, propriile diversiuni şi dezinformări. Adică un fel de teoria conspiraţiei la pătrat.

Acesta este şi cazul celor care acum vreo douăzeci de ani au lansat pentru prima dată teza că “încălzirea globală e un mit”. La orgine, acum vreo douăzeci de ani, se aflau un grup de pseud- savanţi şi câţiva oameni de ştiinţă veritabili, dar bine stimulaţi. Oamenii cu pricina erau stipendiaţi de două mari companii petroliere şi un mare fabricant de maşini, prin intermediul unei fundaţii. Nu le fac reclamă, dar “google is your friend’ GIYF” aşa că e uşor de găsit ce şi cum.

La vremea respectivă teoria a fost scurt şi clar demontată. Dar repetiţia şi canalele de distrbuţie a dezinformării bine alese au făcut ca teoria să supravieţuiască în anume cercuri şi să facă ceva prozeliţi.

Să îti bati capul cu adepţii acestei teorii e inutil. Dar haideţi să judecăm, ce spune teoria?

Consumul de hidrocarburi şi emisiile de CO2 sunt ok etc. etc. Că există o periodicitate glaciaţiune- încălzire (interglaciaţie).

Ce uită amicii e că de fapt noi acum suntem pe sfârşit de interglaciaţie. Şi că – admiţând teza- evoluţiile climatice se întind pe sute şi mii de ani şi nu doar pe câteva zeci. Oricum pentru edificarea asupra ciclurilor glaciale vedeţi aici şi aflaţi unde suntem. Deci gogomănia asta n-o mai discutăm. A, da. Desigur, şi calendarul ăsta e mânărit de conspiratorii Greenpeace care vor să ne taie eşapamentul de la gură.

Să pomeneşti de sutele de specii de animale şi plante dispărute din cauza activităţii umane ? N-are sens. Să vorbim despre fenomenul aridizării ? Conspiraţie. Despre aerul din orăsele  noastre ? Bazaconii.

E mai simplu să închizi uşa garajului şi să-l inviţi pe naiv să pornească vreme de un ceas doar motorul maşinii şi să respire ozonul de acolo. Înmulţiţi apoi cu câteva sute de milioane. Adăugaţi mii de Copşa Mică şi Sidex. Şi scădeţi milioane de hectare de pădure defrişate. Şi gata: conspiraţie sadea.

Până la urmă ce ne cer măgarii ăştia de conspiratori care ne tot anunţă că ne ia dracu’ dacă nu ne regăsim cumpătarea şi o brumă de respect pentru natură ? Să fim mai chizuiţi cu resursele – nişte comunişti, huo ! Să ne otrăvim mai puţin aerul, pământul şi apa ! Adică să n-arunce ornitorincul PET-ul pe geam ? Să nu deverseze viloşii direct în lac şi în râu ?  Să găsim resurse energetice curate şi regenerabile – adică să le iei lor SUV-ul şi motoru’ fiţos de sub cur ?

Ce s-o mai lungim. Nişte nenorociţi ăştia care vor să saboteze bietele corporaţii. Să nu ne lase să dăm foc la cauciucuri ca să gonim ţânţarii.

La urma urmei… spun şi eu ce îmi spunea un bătrân înţelept acum nişte ani: ” ştii ceva ? Eu nu o să trăiesc o mie de ani. E planeta voastră. Căcaţi-vă pe ea. ”

Doar că… e numai a noastră ?  A jeepoşilor şi copşamicoşilor ?

Comments

0 thoughts on “Hai cu dezgheţul

  1. coane, dupa umila mea parere, s-a cam trecut de “point of no return”.

    ceea ce ai regulat in 2 secole nu prea poti sa repari in 5-10 ani. nici daca brusc toata lumea devine “verde”, si se baga toate PIB-urile numa in salvarea planetei.

    pana la urma, chestiunea e una singura: suntem prea multi, si planeta nu prea ne mai “support”a.

    daca avem bafta sa mai traim vreo 20-30 de ani, iti garantez ca o sa traim vremuri foarte interesante.

    iar dupa vremurile alea interesante, daca o mai exista un soi de civilizatie organizata (in orice forma), poate le trece prin cap sa inceapa si ceva inginerie sociala.

    p.s. noi ca noi… da mi-e mila de puradeii nostri.

  2. Oare neglijarea incalzirii globale nu s-a facut intentionat, din interese pur economice? din goana pentru bani si resurse?
    Prin topirea calotei glaciare se vor putea exploata zacamintele bogate de la polul nord, la care nu se putea ajunge pina acum din cauza grosimii ghetii. Era, intr-un fel, “rezerva strategica” a pamintului si a omenirii. Pe care au pus ochii marile corporatii nationale inca de multa vreme (acum, corporatii multinationale, in urma globalizarii)
    Si cei doi mari derbedei aroganti care incearca sa domine lumea, cele doua mari puteri sovietice, URSS si USA, si-au dat mina pentru golirea acestor rezerve de zacaminte. Caci, in fond, sovietele socialiste au devenit soviete capitaliste, mustind de interese economice fara nici o legatura cu binele omenirii

    http://www.independent.co.uk/environment/climate-change/exclusive-no-ice-at-the-north-pole-855406.html

    Oare la fel vor face si cu gheata de pe marte?

    http://cotidianul.ro/sonda_phoenix_a_gasit_gheata_pe_planeta_rosie-49289.html

    vai de tirtita (curu’) noastra de muritori de rind…

  3. Partea buna: Protocolul de la Kyoto. Pe care l-au semnat 141 de state, care s-au angajat sa reduca emisiile de gaze cu efect de sera cu cel putin 5% fata de nivelul de referinta (adica anul 1990), pana in 2012. UE zice ca va reduce cu 8%.
    Partea mai putin buna: SUA si Australia n-au semnat protocolul. Adica cei mai mari poluatori, indiferent daca vorbim de dioxid de carbon, metan sau oxizi de azot. Si nici n-au vreun gand sa-l semneze.
    Partea cea mai buna: petrolul se scumpeste in draci. Si ceea ce n-a reusit protocolul, o va face pretul petrolului. Exista voci care sustin ca o crestere peste 150 USD / baril va insemna scoaterea din circulatie a circa 10 milioane de autovehicule, numai in SUA.

  4. @ dracu
    Coane, nu-i doar părerea ta, nici umilă. Aici există o discuţie. Într-adevăr sunt opinii care spun că am depăşit punctul. Altele spun că nu încă, dar oricum nu mai contează, că-i pe aici. Ai văzut Life After People ?

    @arsulici
    Evident. Ăsta e motorul capitalismului: transformarea resurselor în capital- cu subprodus: deşeurile.
    Discutăm despre conceptul de dezvoltare durabilă încă de la Rio. Dar doar pe la forumuri şi aiurea în tramvai.

    @pacos
    Cum spuneam. Înainte a fost Rio. Apoi Kyoto. Pe care mai nou şi chinezii îl denunţă invocând rezerva americană.
    UE e, într-adevăr, ceva mai în faţă, dar asta e fix mina de la pix.
    Preţul ăla de care pomeneşti ne va afecta tot pe noi. În SUA şi astăzi se plăteşte la pompă jumătate din preţul de la noi. Şi tot li se pare mult.
    Dar nu e vorba doar de petrol. Ci de o întreagă construcţie economică.

  5. Exista cineva care sa nu fie afectat de cresterea pretului petrolului? Nu. Poate fi cumva anihilata dependenta economiei mondiale fata de petrol? Da, cu conditia sa existe vointa politica si, poate cel mai important lucru, sa acceptam ca acest mod de viata, actual, nu mai poate fi sustinut multa vreme.
    Si cred ca mai trebuie spus ceva: n-am auzit ca vreun stat sa-si stabileasca obiective de genul: gata cu PET-urile, cu pungile de plastic. Sau: anul asta se vor planta 10 milioane de pomi, stiut fiind faptul ca numai asa se poate micsora cantitatea de dioxid de carbon din atmosfera.

  6. La povestea cu PET-urile şi pungile de plastic ştiu că Elveţia are un program extrem de solid. Austria de asemenea. Dar alea sunt mici excepţii şi doar programe.

  7. Elvetia si Austria. Urmeaza Luxemburgul, Monaco si Andorra. La nivelul UE initiativa ar trebui sa fie ceva de genul “cate autovehicule inmatriculate pe teritoriul tau, atatia pomi plantati anual. Pentru autocamioane, de trei ori mai multi pomi plantati”

  8. Ba da. Oricum, e inevitabil. Daca in Dubai si Bahrein se construiesc zgarie-nori care au turbine eoliene, nu inteleg de ce se mai asteapta “miracole”. In orice caz, schimbarea tehnologiilor nu conduce si la scaderea automata a nivelului dioxidului de carbon din atmosfera. De acord, nivelul nu va mai creste, dar reducerea acestui nivel se face in principal tot prin plantari masive.

Leave a Reply

%d bloggers like this: