Globalizare 2.0

Constată niște distinși analiști, cu oarecare năduf și cu prisos de țâfnă, că “importantul proiect al globalizării” a luat-o ceva mai domol pe arătură, după ce se repezise în miriște ca mucul pe mânecă. Scorul bun obținut de PVV-ul lui Wilders în Olanda, la recentele alegeri, avântul luat de duduia Le Pen în Franța, ieșirea britanicilor din UE și, la fel de important, victoria lui Trump în SUA, toate acestea reprezintă semne ale unei domoliri ale năvalnicei globalizări, dacă nu chiar un anume previzibil reflux.

Mai devreme sau mai târziu, umanitatea va trebui să trăiască într-o societate globală. Este inevitabil. Progresul tehnologiei, libera circulație reprezintă, totuși, mijloace care vor facilita asta și nu cauzele acestui proces. Lucrul acesta se va întâmpla (a început deja) în mod natural. Schimbul de informații, contactele între culturi diferite, transferul de valori (nu despre valorile materiale vorbesc), se produc deja. Elementelor tradiționale ale culturilor locale încep, încetul cu încetul, să li se adauge materie aparținând altor culturi, există deja un tezaur comun de valor cvasi-global, iar comunicarea globală, facilitată de o tehnologie care evoluează cu o viteză la care încă nu reușim să ne adaptăm cu toții, ne face părtași la lucruri care se petrec în colțuri ale lumii în care, destul de probabil, nu vom ajunge niciodată.

Eșecul de acum al politicii de globalizare forțată e unul perfect explicabil. Cei care se socotesc arhitecți ai noi ordini mondiale și-au dorit să fie ei cei care dau sensul globalizării, închipuindu-și că, împotriva naturii, pot ei impune un sistem unic de valori, care să devină global și de neclintit. Al doilea motiv al acestui eșec vine din faptul că marii “arhitecți” urmăreau o economie globală, pe care să o poată controla, nu o civilizație globală. În fine, un ultim argument este reprezentat de eșecul “multi-culturalismului”. Chiar dacă societatea occidentală încearcă să-și atribuie un motiv de fală din prezumtivul succes al așa zisului multi-culturalism, realitatea demonstrează, extrem de contondent, că lucrurile sunt departe de a sta astfel. Mai întâi pentru că modelul multi-cultural nu poate funcționa local, izolat. Nu pot funcționa împreună sisteme de valori care se exclud reciproc; societatea occidentală nu poate vorbi despre valori laice, impunând, în același timp, o maximă toleranță pentru importul de valori culturale care exclud laicisimul, ba mai mult, resping orice alte principii decât cele proprii. Rezultatul unei astfel de politici nu este globalizarea, ci atomizarea, enclavizarea și, în cele din urmă, impunerea noii culturi dominante.

Impunerea violentă a valorilor neo-liberale, pe scurt, reprezintă cauza principală a actualului eșec. O societate globală nu poate fi ținută unită de o monedă comună, nici de omniprezența lui Big Brother sau de teama reprimării oricărei alte opțiuni, ci de libertatea de a vorbi unii cu alții în limba pe care ne-o alegem, despre subiectele pe care le alegem.

P.S. Am avut o pauză mai lungă decât mi-aș fi dorit. Nu peste mult timp sper să vă pot invita într-un spațiu nou, în care să putem sta de vorbă. Mulțumesc tuturor celor care mi-au trimis mesaje în această perioadă, cu o reverență aparte pentru Andrei.

Comments

3 thoughts on “Globalizare 2.0

  1. Da. Mie tot mi se pare ca ne indreptam, cu mici pauze pentru niste “revolutii”, spre “Minunata lume noua” a lui Huxley – o multinationala globala si globalista, cu control total asupra individului, devenit o simpla unitate productiva. Cel mai greu pas, al construirii “omului nou”, a fost facut, in ciuda, sau datorita, eforturilor comuniste, omul asta nou (am putea sa-i spunem tefelist?!) s-a nascut (sau a fost avortat, ca
    rezultatul e tot ala!) si dupa ceva poticneli, s-a ridicat si a iesit in strada, sa ceara nici mai mult nici mai putin decat restrangerea drepturilor cetatenesti, alea pentru care niste “prosti” au tot murit din 1789 pana prin 1989. Grav mi se pare ca, din nou, romanii sunt originali. Daca “tefelistii” occidentali vor schimbarea sistemului, vor redistribuirea averilor (nu ca ar avea si ceva solutii pentru asta) si un fel de comunism global, ai nostri au ramas masa de manevra a “dreptei” extreme, cu revendicari penitenciare si dor de catuse si lapidari publice, numai a “coruptilor pe care ne-a spus deontologul sa-i uram”. Pe aia cu batranii “indrumati” spre exit, o au toti, de la vest, la est, dovada ca e, totusi, o comanda comuna. Tot ce-mi doresc e sa nu nasca si “miscarea asta” niste ilegalisti, sau revolutionari, gen, ca nu stiu cate indemnizatii speciale mai poate sustine economia (macar sa astepte sa “iasa din sistem” ilegalistii comunisti!).

Leave a Reply

%d bloggers like this: