Ce credea ca ştie Kant

“În drept omul e vinovat când violează drepturile altora. În etică e vinovat când doar gândeşte să facă astfel”
Immanuel Kant

Vasilică e fiul lui Vasile. Are strabism, miopie şi ochelari cu sticlă groasă. Face biluţe pe care le priveşte mândru şi pe care, odată desăvârşite, le reintroduce în propriul ciclu metabolic. Ta-su îi arde una scurtă după ceafă:
– Iar îţi mănânci, mă, mucii? Ăsta seamănă cu neamu’ mă-sii!
Vasilică nu pare deranjat de scatoalca paternă. Rânjeşte şi scoate limba. Apoi după doi paşi strategici îndărăt recoltează un nou muc gălbior-verzişor, numai bun de rostogolit în biluţă. Ta-su dă din umeri.
– Chior eşti… mănâncă tu muci că o să ajungi şi tâmpit ca unchi-tu Aurică.
Vasilică a înţepenit. Degetele au rămas îngheţate în frământarea materiei nazale. Se zgâieşte bulversat la taică-su. Nu ştie dacă primejdia enunţată e reală. Se uită năuc când la ta-su, când la mine. Se încruntă… apoi dă să plângă. În fine detectează urma unui rânjet pe botul lui Vasile şi se relaxează. Hlizeşte. Scoate limba. Îşi trage ţuţurele care începuse să se prelingă din nara stângă. Frământă rapid biluţa şi o dă pe gat. Apoi o ia de la capăt.
– Bine, ‘tu-ţi mucu’ mă-tii! Când ajungem acasă să-ţi mănânci mucii că nu pupi calculator!
Ăl mic e acum speriat de-a binelea. Tropăie:
– Când mergem, mă, la brad în oraş să văd beculeţele?
Vasile se întoarce spre mine:
– I-am promis că îl duc la pomu’ de fier forjat de la Unirii.
La ce îmbulzeală e acolo… cică şi-au pierdut unii copiii… Poate îl pierd şi eu… Stai dracului cuminte că ţi-o iei!
Ultimul îndemn îi era adresat lui Vasilică. Juniorul luase toate telecomenzile în stăpânire şi începuse să apese într-o disperare pe butoane, ca un apucat. Pâlpâiau beculeţe la aparate, se schimbau canalele la televizor, muzica sărea de la volum maxim la surdină.
– Hai, bă, că plec… tre’ să-l duc pe ăsta la becuri. Şi zi aşa cu etica… cine era ăla?
– Kant! – ii răspund, mulţumit că totuşi a notat enunţul kantian.
– Comunist rău Kant ăsta. Neamţ nu?
– Mda…
– Ce-l aia pe el grija ce gândesc eu?
Ce e el? V’un securist ceva? Păi în capu’ meu pot să fiu violator, poponar… toate alea… Daca nu sar la om…
– Din punct de vedere juridic, Vasile. Dar Kant aduce în discuţie şi perspectiva etică…
– “Aduce în discuţie şi perspectiva…” – mă maimuţăreşte Vasile. Nu mai mânca, mă, muci, că te ia mama-dracu’!
Ce perspectivă, mă? Îţi zic eu cum e. Cu dreptu’ e pe bază de drept. Dai dreptu’ te-ai rezolvat, nu-l dai… te rezolvă ei. Aşa… şi cu etica aia… aia sună ca ceva pentru poponari… Ho, mă că mergem, încheie-te la haină!… Aşa… etica aia e cam securistă şi comunistă… s-o ducă el la Castro acolo… la coreeni şi la ăia… ăia.. cum le zice… dracu să-i ia. Dă-l în mă-sa pe Kant. Te-am pupat… hai că plec să-l duc la becuri.

Comments

0 thoughts on “Ce credea ca ştie Kant

  1. Totul e bine cand se sfarseste cu bine. Pai daca-i serveai aia cu “Ceru’-nstelat deasupra…” mergea pe urma copilul si vedea stelele pe scheletul metalic , nu-l bulversai ?
    Apropos, l-a adus tac-su inapoi ?

  2. Tismaneanu aka Tismineţki ? Pai daca a terminat-o cu studierea abuzurilor propriului babac probabil ca incepe sa studieze la genealogia maica-sii.

  3. Moşule, hai să avem un dezacord, vrei ?
    Pentru că, în ce mă priveşte, prefer să judec oamenii după poznele lor şi nu după opera părinţilor.
    Iar în cazul de faţă e suficient.

Leave a Reply

%d bloggers like this: