Când s-a întâlnit hoțul cu prostul

Oricât mi-aș fi dorit să cred că vizita președintelui Iohannis în Statele nu foarte unite ale lui Trump a fost vreun grozav succes pentru rumâni, mă împiedică rufele întinse pe islazul de la Casa Albă. N-o s-o iau negustorește și să întreb: da’ cu ce ne-am pricopsit! Nu întotdeauna lucrurile astea înseamnă pricopseală. Dar nici n-o să văd acolo altceva decât a fost.

Iohannis bolborosește de încântare și odată cu el tot ansamblul de curpupăi. Pentru că da, el personal a avut pare de tot ce putea spera mai mult: a fost băgat în seamă. În ce ne privește, mi s-a părut umilitor să constat că cel care, totuși, e președintele României a fost folosit drept recuzită într-o scenetă din care nici măcar nu și-a dat seama că făcea parte. Trump avea nevoie de un șef de stat îndeajuns de docil sau suficient de tălâmb pentru a accepta să funcționeze pe post de măgăruș la momentul în care avea el de făcut declarații grave. Pentru că e, din punctul meu de vedere, evident că la vizita din Arabia Saudită s-au făcut niște înțelegeri, că arabii trebuiau să dea un țap ispășitor (iar Arabia Saudită nu avea cum fi acela) pentru toată debandada cu terorismul. Și a fost Qatarul.

Ieșirea la declarații de presă a avut rostul de a-i prilejui lui Trump, într-un context cât se poate de serios, o afirmare de poziție. Iohannis, căruia nimeni n-a avut insipirația de a-i explica limpede că el acolo e doar recuzită, s-a dat in stambă într-un fel de discurs, dezlânat, în care a lăudat conducerea înțeleaptă a lui Trump, a raportat îndeplinirea cu succes a sarcinii trasate – mărirea bugetului pentru apărare- și l-a rugat umil pe nen’su Donald să aibă bunăvoința de a ne lua paralelele. Ba s-a trezit și trăncănind, belicos nevoie mare, despre lupta împotriva terorismului și cum le rupe el fermoarul la șalvari teroriștilor dacă-i prinde. Omul era, clar, în alt film. Memorabil momentul în care Trump îl îndemna pe corespondentul Washington Times să-i adreseze o întrebare și lui… iar aici Trump deja uitase și cum îl cheamă pe ăla de lângă el, și ce caută ăla acolo.

Duduițele deplasate de onor presa română la marea băgare în seamă n-au ratat nici ele ocazia de a scoate puțin covoarele la bătut pe peluza din fața Casei Albe. Nimic de mirare. Dacă peste baltă o acreditare la Casa Albă vine după ani grei de respectabilă carieră, pentru presa noastră fătucile rămân, în continuare, o neprețuită resursă de comic involuntar.

Ca să nu mai lungim vorba, n-a fost o întâlnire a unui șef de stat cu al șef de stat, ci ploconeala unei slugi venită la cerut firman de la Înalta Poartă. Iar ăsta nu poate fi un succes pentru o nație.

Comments

Leave a Reply

%d bloggers like this: