0 thoughts on “Băsescov

  1. Haha, asta e ca-n visurile erotice ale marinarului nostru, sa aibe el PUTEREA de a-l seduce pe Putin astfel incit Marea Neagra sa devina Lac Fratesc Romano-Rus.

  2. Prieteni, o clonă a lui Putin n-ar fi o aşa de mare nenorocire. Ce ne facem dacă îi pune Ucigă-l Toaca să-l cloneze pe Băsescu! Şi unul e prea mul!
    Altminteri, convingerea mea este că, din motive care ţin de evoluţia rasei umane, există un număr redus de “tipodimensiuni”, adică de fizionomii, care se repetă, cu variaţii mai mari sau mai mici. Personal, am fost nu odată şocat să văd, de-a lungul timpului, asemănări de fizionomie cu oameni cu care nu am nici-o legătură de rudenie. Pe vremea când aveam doar mustaţă şi nici chelia nu era atât de multilateral dezvoltată, m-a frapat asemănarea cu Friedman, de la NYTimes, într-o fotografie din tinereţea lui, dar şi cu Paul Simon, la fel, din tinereţea lui de purtător de mustaţă. Cea mai frapantă asemănare Cu Simon am găsit-o în fotografia din livretul militar.
    Asta e, poate că, totuşi, ne tragem doar din Adam şi Eva, şarpele ţinând doar de culoarea locală!

  3. @Karakas
    Da, dar ce Loch Ness e şi lacul ăsta.

    @Constantin Gheorghe
    În primul rând sper că acum caracterele la comentarii au dimensiuni rezonabile. Cât despre limitele genomului uman… cu alea ne descurcăm. Ce facem însă cu variaţiile GENEOMULUI ?
    P.S. Excelent articolul dvs. de azi.

  4. Mulţumesc! Iar cu variaţiile genomului, ce să zic? Starea de Zeus e clar molipsitoare, şi de acest tip de “clone” mă tem mai tare. În fond, oaia Dolly nu muşca!

  5. Scuze, ce spuneam? Că sunt cam chior! Starea de NEom nu prea ţine de GENom, ci de educaţie, de valori, de mediu. Adică tot de om…

Leave a Reply

%d bloggers like this: