Aeroport

Aeroportul din Munchen. Alb. Plicticos. Impecabil de alb. Enervant de alb. Miroase a lamaie. Organizat. Logic. Nemtesc de eficient. Cardurile de calatori incolonati, defluind ordonat, pe trasee bine desenate. Mi s-a facut de o tigara. Nu se fumeaza. O cafenea. Se vorbeste nemteste, englezeste, ceva japoneza, frantuzeste. Acolo e permis fumatul. In coltul cafenelei exista un mic gheto in care se poate fuma. E cel mai aglomerat loc din cafenea. Din aeroport. Ar fi buna o cafea. Si o cola. Doza optima de cofeina. Pentru mine. Imi testez rudimentul de limba germana: “Eine cafe, bitte. Und eine cola auch!”. Blonda cu sani enormi de la tejghea imi surade. Am umblat destul ca sa nu imi mai fac iluzii. In tara surasul asta l-as fi luat drept un avans, drept promisiunea unui futai fara complicatii. Aici e doar un element de marketing. Asa ca ranjesc si eu. Imi raspunde ceva in nemteste. Complicat. Basca accentul imposibi, bavarez.
Ma intreaba ceva legat de cafea. Parca. Se prinde ca-s in aer asa ca reformuleaza in engleza: “Esspreso? Latte? Turkish? What kind of coffee would you like, sir? ” “Sir” sunt eu. Aici toti suntem “Sir” daca platim consumatia. Raspund: “Macchiato, bitte”. Ma incapatanez cu germana. Prosteste. Iar surade. Iar ranjesc. Imi face semn ca mi-o aduce la masa. Ma duc in gheto. Sau ghetto. Sau lasa.
Aici se vorbeste ruseste. Si polona. Si romaneste. Si bulgareste- parca. Si turceste. Foarte mult turceste. Stau inghesuit intre doi turci. Care fumeaza. Ca niste turci. Normal. Mi-a adus cafeaua. Turcii rostogolesc vorbele de-a valma. “Buluc-baclava-bacsisi-ciubuc”. Nu se cearta. Asa vorbesc ei. Dau mult din maini. La fel de mult dau din maini si cei trei romani din spate. Cred ca vin sau se duc in vacanta in Croatia. Pomenesc multe de Pula. Turcul din dreapta mea isi mai aprinde o tigara. Ia bricheta mea. Fara sa intrebe. O arunca apoi la loc pe masa. Ma uit la el. Si el la mine. Cred ca ma injura in turceste. Ii zic si eu de statiunea croata.
Se anunta inceperea imbarcarii pentru Frankfurt. Ma duc sa platesc. Blonda dotata imi da bonul. 7,75 Euro. Ii dau o bancnota de 10. Imi da rest 2 Euro si 25. Ii fac semn ca poate sa pastreze restul. Opreste cei 25 de centi si imi da rest.
Imbarcare. Lume spalata. Parfumuri scumpe. Genti elegante. Multe laptopuri. Imbarcare in ordine. Toti sunt calmi. Relaxati. Enervant de plicticosi. Cu pielea lor alb rozalie. Cu parul lor samponat si cu parfumurile lor care costa cat pensia de agricultor pe juma’ de an.
Avion Lufthansa. Airbus. Impecabil. Curat. Frumos mirositor. Stewardese zambitoare. Zambesc precum blonda din cafenea. Plicticos. Adorm.
Aeroportul din Frankfurt. Mare. Enorm. Un monstru. Ceva mai colorat. Mai viu decat cel din Munchen. Un turn babel. Restaurante fitoase. Pline cu nemti lustruiti mirosind bine. Restaurante scumpe. Americani, japonezi. Fast-food-uri unde se fumeaza. Est europeni, turci. Magazine de tot felul. Ceasornicarie. Photo-shop. Coafor. O cizmarie mai lipsea! Ba nu lipseste. Locurile de fumat sunt aglomerate. Turci si est europeni. Si cativa chinezi. Nu fumez. N-am timp. Ma grabesc la imbarcare. Zbor spre Viena. Avion rezervat de blonzi. Impecabili. Scrobiti. Parfumati. Eu si turcul de langa mine facem nota discordanta. Suntem bruneti. Prafuiti. De ce ne-o fi asezat impreuna la check-in? Decolare impecabila. Austrian airlines. Valsuri. Cafeaua e grozava, dar nu se poate fuma. Stewardesa blonda. Sani mari. O fi ruda cu cea din Munchen. Miroase a lenvantica. Imi zambeste. Stiu lectia. Adorm.
Viena. Aeropot. Marmura. Totul e galben. Auriu. Straluceste. Magazine de lux. Multi japonezi. O cafenea dichisita. Se poate fuma. Cafea si cola, bitte. Aici nu se insista pe detalii. Imi aduce o cafea la filtru si un ibricel cu lapte cald. Bune si asta. Si nota de plata. 7,75 Euro. Hm, ca la Munchen. Ma rog. Platesc. Ii fac semn ca poate pastra restul. Aici isi opreste tot restul. Nu-mi zambeste, nu-mi multumeste. N-are timp. Din fuga vad ecusonul: “Svetlana” . Asa o cheama pe ospatarita. Logic. Fumez ca un spart. Inca trei sferturi de ora pana la zborul spre tara. Imi dau seama ca se apropie ora de imbarcare. Pentru ca aud tot mai des si tot mai tare. Foarte tare. Vorba romaneasca. Toti au fost sau au de gand sa mearga in Croatia. Se anunta imbarcarea. Aripa cealalta a aeroportului. Zboruri non-Schengen. Poarta A 19. In aripa asta miroase a ciorapi jegosi. A naduseala. Se fumeaza peste tot. Chistoace pe jos. Galagie. La poarta inghesuiala. Galagie. Romani de-a valma. Se imping. Se injura. Miros a transpiratie. Mirosuri amestecate. Transpiratie , ciorapi si parfum scump. Multe bagaje luate in cabina. Pachete. Cutii. Sacose. Ne calcam pe picioare.
Compartimentul de bagaje de deasupra scaunelor e plin. Nu se mai poate inchide. Galagie. Injuraturi. Stewardesa si-a proptiti bratele in sold si se cearta cu un tigan gras. O mahalgioaica se injura cu o pustoica machiata strident, cu buricul gol. Una isi cearta puradelul. Alta ii schimba scutecele. De acolo venea mirosul de rahat. Bagaje sub scaune. Pe culoar. Decolam. Tarom. Galagie. Nu pot sa dorm. Manelistul de langa mine se baseste non-stop. Asculta manele la casti si bate darabana in scaunul din fata. Turbulente. Manelistul s-a inverzit. Puradeii zbiara. Un gras iese din toaleta pisat pe el. Balamuc. S-au terminat turbulentele.
In fundul avionului e chef. S-au desfacut sticle. Pute a trascau. A transpiratie. A jeg. A pisat. A rahat. A basini de manelist. A Romania. Urla aia din spate. Urla si puradeii. Zbiara si stewardesa. Ne pregatim de aterizare.
Aterizam. Pe pista un card de caini alearga paralel cu avionul. Galagie. Avionul se indreapta spre poarta de debarcare. Deja sunt toti in picioare. Zbiara. Se invalmasesc. Tigani. Puradei. Muieri isterice. Curve expirate. Bagaje aruncate. Zvarlite. Trosnite. Inghesuiala. Imbranceala spre usa avionului. Pe culoar multi o iau la goana spre control pasapoarte. Tipa toti. In aeroport miroase a clor. A dezinfectant. Control pasapoarte. Un tip brunet. Transpirat tot. Vorbeste pe mobil cu gagica lui. Imi face semn sa astept. Astept. Inca astept. Ii fac semn spre ceas. Imi flutura mana. Adica: “ce vrei?”. Termina. “ce? te grabesti?”. Pe mine ma intreaba. Ii dau pasaportul. “Oamenii mai are si viata privata” Imi explica. Am ajuns. Sunt acasa.

Comments

0 thoughts on “Aeroport

  1. hahaha … asa am patit si eu cand am zburat spre Liverpool in iarna … tot felul de ciobanoizi, cretinoizi si manelari cu burti imense si lanturi la gat … tiganime de imi venea sa urlu … si toti au ajuns in patria lui Shakespeare unde cainii umbla cu colaci in coada …
    si ca o intamplare, am vazut sambata o tiganca romanca vanzand o porcarie de revista si strigand ” please sir magazine ” al naibii .. trebuie sa ma mut de pe aici, undeva unde nu pot da de tigani … vreo sugestie ?

  2. Bine ca ai revenit. Cu avionul mai e cum e, dar cu autocarul iti tai venele de-a binelea, nu le mai lasi sa cresca. Macar in avion n-ai voie cu toate sarsanalele, cu lighioane in brate si alte cele.

  3. Bine, cind vin data viitoare iau cu escala la Londra. Da’ citind aci impresii de calatorie mi s-a cam dus doru…Ooof, of , of si-un cartooof maaaai!

  4. print Mordechai…dupa cateva zile minunate petrecute la Viena…stie domnia-ta ce m-o adus cu brutalitate cu picioarele pe pamant?
    (culmea, inca vanam nori pufosi…si ajunsesem totusi in tara)
    un ruman nebun care (sa ma ierti, dar asta a fost realitatea mea) facea kaka pe trecerea de pietoni de la adam.
    n-am mai avut nici o sansa.
    am recunoscut specificul national.

  5. Io zbor de regula de la Budapesta, deci trecerea spre realitatea din ţară se face mai lent. Nu mă loveşte chiar din prima damful. Prima dată aud ceardaş cântat de românaşi, după aia traducerea manelizată. Prima dată gunoaie, şi abia apoi dau de munţi 😀

    Şi pe mine mă apucă doruri cumplite, dar când ajung acasă îmi e însutit mai dor de locurile prin care am umblat decât îmi era atunci de casă… Cred că îmi arde de concediu 🙂

  6. da….si io simt la fel….un dor de duca.
    nebun.
    n-am vazut.
    mai ales cand imi zambesc idiotii aia de austrieci pe strada si se poarta chiar nerusinat de elegant….vai, ma napadesc amintirile si -s gata sa fug inapoi , in balamucul asta.
    pls.

  7. @ Sătmăreanca
    Şi eu cu gândul la vacanţă. Şi de vineri cred că execut una. Să vină şi Ciupi.

    @ Ina
    Hai să mărturisesc: Viena… e oraşul de care m-am îndrăgostit. Am petrecut ani buni şi frumoşi acolo. Dar … niciodată nu am încetat să mă simt doar musafir pe acolo.

  8. Mordechai,
    povestirea ta ar fi de ris daca nu ar fi de plins….
    Din pacate avem niste conationali (sau, ma rog, natiune conlocuitoare, soon to be: inlocuitoare) care ne cam face de ris, halitorii de lebede si manelistii
    nu cred ca vom deveni popor civilizat in urmatorii 2000 de ani, cel putin nu asa, asistind pasiv. Daca am avea in olegislatie niste amenzi usturatoare pentru comportament necivilizat, ne-ar intra in singe si nu am mai face de ris tara cind mergem peste hotare…
    Am avut senzatia ca te contrazici usor. In relatare spui ceva de rudimente de germana, iar Inei i-ai spus ca ai petrecut citiva ani la Viena. Nu ar fi logic ca germana ta sa fie chiar buna si nu rudimente????
    PS nu m-ai facut invidios pe imaginea blondei cu sini mari, caci mie imi plac satenele cu sini mici :))))))

  9. E, româneşte, râsu-plânsu’.
    Arsulici greşeşti. E simplu şi la îndemână: ţiganii. Ce scuză bună. Cum ne menajează sensibiltatea şi ne mai detartrează obrazul. Dar nu e deloc aşa. Deloc. Avem şi destui români care ne pătează cheresteaua obrazului.

    La Viena, în locul unde funcţionam eu, nici portarul nu vorbea germană.

  10. cam ai dreptate, stiu si eu asta, dar sint , sa zicem, nu tigani dupa etnie ci, nu stiu cum sa zic, tigani dupa comportament (da, recunosc ca e jalnica expresia)…
    sunt manelistii (apropo, din citeva mii de manele, si mie imi plac totusi vreo 4 sau 5 mai deosebite ca melodicitate)… manelistii, shmecherasii, descurcaretii, care cind au dat de bani, considera ca pot face orice, nu dau socoteala nimanui, doar sa fie ei in centrul atentiei… vorbesc tare, urla, scuipa pe jos etc….
    de ex, la institutia la care lucrez, tinem destul de des conferinte de presa… si recent am observat pe dosul tabliei mesei unde se tin aceste evenimente guma de mestecat lipita…. deh, civilizatie, nu gluma

  11. am o mare pasiune pentru vacante 🙂 de fapt toata viata am încercat sa mi’o aranjez ca sa am vacante! ( nu concedii) un timp am fost si profesor pe chestia asta.
    freamat de fiecare data cînd se apropie timpul sa fie, sa vina; de o saptamîna sunt turbat ca sa termin ce mai am de facut. povestile tale din aeroportul se mai gasesc ( mai ales la transportul în autocar) spre maroc si algeria. eu anul asta încerc sa plec vineri de dimineata ( chit ca e plin de camioane) ca sa evit întoarcerea turcilor spre tara lor. anul trecut m’am jurat ca nu mai plec în weeked-ul dinainte de 1 iulie.
    un lucru observ la intrarea în tara dinspre ungaria. ca spre deosebire de tara vecina si pretina, geaba au drumuri bune si orasele si sate cochete si curate daca nu e lume pe strada; par pustii si nelocuite. piticii mei imediat observa animatia din românia iar fica’mea spune ca cel mai putin plictisitor din tot traseul e cînd trecem prin satele din românia.
    si are dreptate Crina . daca ajungi cu avionul în românia socul e mai mare decît daca vii cu masina. eu în afara de românia am o iubire din aia de la 40+ de ani : o statiune în elvetia unde merg iarna la ski.

  12. @ arsulici
    Să spunem mitocani. E mai corect aşa.

    @ciupico
    Aşa e, Ciupi. La noi e oricum, dar nu plictisitor.
    La început există şocuri. După câteva zeci de drumuri trec.

  13. eu nu am ce sa-ti zic de vreo aventura, de vreun dor de duca, de dor de vacanta sau de experientele mele cu animalele concetatene dincolo de granita…
    voiam doar sa comentez la aceasta scriere si sa-ti zic ca mi-a placut foarte mult interpretarea aventurii.

Leave a Reply

%d bloggers like this: