Adriane, fi-ţi-ar ouăle ale dracu’

N-are nicio chestie Năstase cu faza asta. Singurul său merit ( o fi merit ?) ar fi că el a testiculat prima dată despre rolul ouţelor si necesitatea recensământului într-o democraţie originală. Şi după sincera invitaţie la ovo-inventariere, invocarea şi evocarea fuduliilor a devenit extrem de practicată în patria lui Ciomu.

Spuneam că după celebrea zicere a lui AN ( altfel om subţire, cu bibliotecă ) recursul la punguţa cu doi ouă (sic!) a devenit procedeu curent în căpşunărie. Adică politicianul nu mai e evaluat cabalin după zâmbet-dantură, nici canin- după pedigree. Ci eficient şi modern prin scufundarea scrotului în ibric.

Dar azi am văzut că ne întoarcem, totuşi, la sensul primar. Primar- primar. Intru şi eu pe blog la… someone ( Vlad Petreanu, că el e someone, ăilalţi… sometimes ). Şi bang. Mă pocneşte la vizual cofragul. Ăsta.

Imaginea ar fi preluată de la Eduard – despre care nu ştiu ce a făcut în ultimii cinci ani, ca să nu întrebaţi !

După asta mi-am relaxat conurile şi bastonaşele şi am dedus că:

1- dacă n-ai coaie, te bazezi pe găini

2- programul electoral e bun, dar mai bună e omleta

3- a apărut reclama electorală comestibilă

4- bancul cu găina de cauciuc e depăşit

5- ouăle lui Matei nu-s păroase

6- nu ştiu din ce partid e Matei, dar acolo clar sunt multe găini

7- Matei are ouă categoria A. Fericită nevastă ! Multă alocaţie de încasat !

Hai să trăiţi si votaţi avicola.

UPDATE: Contextul fiind deja clar, nu credeţi că dacă sunt ouă e loc şi de Labă ? Şi cu asta avem un peisaj politic manual. Adică de manual. Via Palatul Şuţu. Deci ouăle-s la Năvodări, Labă la Bistriţa Bârgăului. Bre, ditamai… ptiu !

Comments

0 thoughts on “Adriane, fi-ţi-ar ouăle ale dracu’

  1. 8. Cine-i Matei si pe unde sta ca uneori diminetile se aude un cocos prin vecini si certamente nu e barbatul lu’ Nutzi …

  2. asta imi aduce aminte de pozele de pe blogul lui Mihnea Georgescu .. cu Nastase pozand langa un ou gigantic .. ca apoi Mihnea sa tranteasca mucii’n fasole afirmand ca A.N e Mesia neamului romanesc ….

  3. Mihnea, ouăle şi Năstase. Asta e o ecuaţie de gradul trei. Mă depăşeşte.
    Mihnea îmi rămâne constant simpatic. Din raţiuni asupra cărora nu insist.

  4. vorbim de oua aici …
    ce s-ar intampla daca ar candida la primarie patronul de la Avicola Buzau de exemplu ? ouale cu “votati pe x ” ar inunda piata … pulpele de pui ar avea tatuate ” votati x ” …

  5. Ok, sigur, acum putem dizerta plecând de la gălbenuş. Că ne putem întreba şi ce se face Matei dacă vine un contracandidat cu ouă de import ? Şi daca mai sunt si de struţ … nu-l lasă nevasta ?

  6. @ Alandra
    Păi ce facem noi aici ? Ne râdem lângă ouă ?

    @ Florin
    Cine să le numere ? Multe ouă, multe invitaţii la numărat. Mie oricum nu-mi plac ouăle. Nici omletă. Nici ochiuri. Poate mângâiate.
    Ruşine să-mi fie.

  7. Dotate găinile lui Matei dacă fac ouă de categoria 1. Nu am înţeles de ce are omul trei şi nu două ca şi restul. Ăsta chiar o fi cu mai multe cohones decât ceilalţi 😀

    Da’ ce culoare sunt ouăle lui Matei? Dacă e de la PSD mai merge, altfel cred că are probleme cu drepturile de autor 😉

  8. Cum spuneam: nu stau să număr ouăle nimănui. Drepturile de autor le deţine, totuşi, găina. Cu participarea fugărită a cocoşului. Că se ştie, dacă eşti Cocoş, sigur ţi-o tragi cu o găină.

Leave a Reply

%d bloggers like this: