Chestia cu fotbalul

Poză de arhivă (preluată de la GSP). Cu doi fotbalişti. Adevăraţi. Dumnezeu să-i odihnească. Dacă nu îi recunoaşteţi, vorbim degeaba.

Citesc şi aud tot felul de năstruşnicii. Vin tot felul de inşi cu tot felul de păreri. Ceea ce e ok. Că ţara asta din păreri trăieşte. Subiectul e naţionala de fotbal. Mai exact cine are voie să îşi dea cu părerea despre. Şi ce avem voie să spunem.

Îi aud pe câte unii emiţând idei curioase:
” să vorbească despre fotbal doar oamenii de fotbal”. Adică alde Mitică Dragomir şi compania. Ăia ar fi “oamenii de fotbal”. Şi Jiji probabil.
Apar alţi isteţi care zic:
“Nu dom’le , să îşi dea cu părerea ăia care au jucat fotbal.”
Vlad Petreanu o spunea bine: adică dacă n-ai lucrat pe bandă la asamblarea maşinilor, nu conduci, nene. Prostii. Pe tricourile lor scrie: ” România” şi nu echipa ” specialiştilor în dat cu cracii în beşic”. Apoi de când a devenit fotbalul – adică sportul ăla la care nişte flăcăi dau cu şpiţul în beşic- mare facultate ? Ciudate idei. După tipul ăsta de logică zecile de mii de guşteri care umplu stadioanele ar trebui să o dea pe bowling sau să stea acasă. Că ei nu contează.

Mai există şi categoria generoşilor care văd mereu partea plină a halbei. “Băieţii au făcut, au dres. Să le mulţumim etc.etc.”. Păstrând proporţiile, desigur, dacă mergeţi la crâşmă şi ospătarul vă aduce o friptană pe juma ronţăită şi cu urme de muci, bănuiesc că nu veti adopta aceeaşi linie împăiciutoristă. Mai simplu: când te faci de căcat, te faci de căcat. Iar eu personal nu le sunt dator unora care s-au făcut de căcat pe bani mulţi. Tipul ăsta de atitudine patriotic păguboasă e şi ridicol şi nesănătos. Când cineva s-a căcat pe el nu începi să emiţi judecăţi olfactive şi nici nu stai să contempli arcuirea guguloiului răsărit în turul pantalonilor. Îl trimiţi să îşi schimbe chiloţii. După ce, eventual, s-a spălat la cur.

În fine, mai există şi nervoşii cu tricolor la vipuşcă. Pentru ăştia e simplu: dai în Mutu, dai în tine, dai în fabrici şi instalaţii complexe. Adică în ţara asta ai voie să îl înjuri pe Iliescu, fost şef al statului, până ţi se usucă herpesul pe buză. Poţi să îl faci albie de porci pe Băsescu- şeful statului, aşa cum e el- dar de Bănel şi Mutu nu te atingi că ăştia sunt specie protejată. Flăcăi, Mutu nu are decât să execute penaltiurile exact la verticală şi să îşi tatueze bucile lu’ Nicoleta Luciu pe craci. Mi se rupe de el. Şi de datoriile lui. Şi de căcaturile în care se bagă singur. Dar când îmbracă tricoul ăla galben, eu sunt obligat să îl iubesc. Iar el e obligat să moară pe teren. Dacă el îşi încalcă obligaţia, mă simt şi eu dezlegat. Aia e.

Şi cu asta am încheiat orice discuţie legată de fotbal. Avem suficiente alte motive la fel de stupide pentru care să ne enervăm.

Comments

0 thoughts on “Chestia cu fotbalul

  1. Am citit multe concluzii legate de “treicolori” pe blogosferă, de cînd băieţii cu pricina au terminat-o cu folbalu’ la europene..şi cam peste tot, atitudinea o fost una similară cazului Nico&Vlad Miriţă (Eurovision 2008), adică ai noştri au dat tot ce au putut, dar astrele au fost aliniate greşit, ne-au furat, Franţa e de vină…că nu a făcut un egal cu Italia..aiurea!!
    De departe, monologul “Chestia cu fotbalul” mi se pare cel mai bun, cel mai aproape de mine. Rabbi, zi-le tată în continuare, că bine le mai zici!

  2. În plus, cred că nu ai ales întâmplător fotografia (li se spunea Mopsul şi Gâscanul )
    Cei doi au făcut parte din generaţia de aur. Adevărata generaţie de aur.
    Îmi aduc aminte că pe vremea lui Hagi, G.Popescu,Petrescu,Lupescu etc, fiţele erau cam aceleaşi, ca la tatuaţii ăştia.
    Dacă îndrăzneai să spui ceva, ieşea nasol 🙂

  3. Cu noduri am citit postul tau. Ma abtin sa zic despre “ai nostri”- nu ca n-as avea ce dar imaginea celor doi mari, Dobrin si Dumitrache, m-a aruncat intr-un soi de nostalgic amar. Fie-le odihna vesnic usoara.

  4. Sunt unul dintre “dobitocii” care “dau” atat in jucatori cat si in antrenor (pardon, selectioner). Unul care constata ca n-am avut alta strategie decat apararea. Care-a vazut ca orgoliile selectionerului cantaresc mai mult decat valoarea unuia sau altuia dintre jucatori. Si care nu poate sa nu vada ca jucatorii de ieri sau alaltaieri, desi platiti mult mai putin decat cei de azi, aveau si orgoliu (in sensul bun al cuvantului) si aveau si onoare. Fotbalistii de azi n-au nici una, nici alta. In ciuda faptului ca joaca pentru Romania. Sau, probabil, tocmai de-asta.
    Si da, il prefer oricand pe Banel. Nu impresioneaza prin tehnica, insa are acel bun simt care-l face sa nu se plimbe pe teren ca pe bulevard.
    Inchei aici. HAI ROMANIA!. Cu “bravo baieti” nu pot fi de acord. Cel putin nu acum.

  5. @seliman
    Păi şi la jena cu Eurovisionu’ se servea acelaşi meniu: să îşi dea cu părerea doar muzicienii etc.etc. !
    În politică la fel. Noi rămânem doar cu banu’ taţi şi cu tag de fraieri.

    @Alandra
    Nu, Alandra. Nu e întâmplător. După gustul meu, cei din poză sunt cei mai mare fotbalişti români ai tuturor timpurilor. Abia apoi vine Hagi.

    @aka
    Dumnezeu să-i odihnească, Aka. M-au scos din pepeni nişte agarici, gazetarii lu’ pendulă, specialiştii lu’ prăpastie. Nu auziseră de Neagu, De Nunweiller, dar se cred experţi în beşic.

    @pacos
    Mai că era să îţi dau dreptate. Până la faza cu Bănel. Are Dinu o vorbă: Tată, terenul de fotbal nu e şantier de construcţii !
    Ca să o spun altfel… kilometrii lui Bănel doi bani nu fac. Munceşte… ok, de acord. Dar o face precum calul- vezi Orwell.

    @Satmareanca
    Nu e vorba de apărare, nici de acuzare. Pur şi simplu spunem ce vedem.

Leave a Reply

%d bloggers like this: