Nema stat, canci politică externă

România nu are politică externă. Simplu, sec, consemnabil în registrul de constatări și atât. Pentru a putea emite pretenția de a vedea construindu-se un proiect de politică externă, chiar unul mediocru, ar trebui mai întâi îndeplinite niște minime condiții: definirea interesului național (sintagma a devenit, din păcate, insuportabilă, din motive pe care n-are sens să le mai explic), enunțarea unui set de priorități și oleacă de viziune. Încă și mai important ar fi să avem și oameni de stat. N-avem. Avem arendași.

Actualul președinte al României pare extrem de atașat de stilul de viață pe care i-l poate oferi demnitatea pe care o ocupă și absolut deloc interesat de problemele/nevoile acestei țări. Omul pare convins că merita mai mult, o vilă mai mare, un avion mai mare, mai multe limuzine. Iar dacă nu are parte de toate astea e din cauza ăstora, cum le zice, poporu’ bre, rumânii. Ăsta e și motivul pentru care întreaga sa atitudine sugerează un enorm dispreț față de cei care alcătuiesc chestia aia, cum îi zice, nația română. Mediocru, țâfnos și nepriceput, se bucură de huzurul pe care crede că-l merită pentru că a primit voturi. Cum a primit și Băsescu, în repetate rânduri. Pentru că românii nu votează cu gândul la ziua de mâine, nu, pentru români votul funcționează ca o înjurătură. Dar e neamț. Ca și antrenorul naționalei (!!!) de fotbal.

Guvernul nu reprezintă pe absolut nimeni. E doar o îngrămădeală de mediocri și impertinenți care au în comun doar lipsa oricărei conexiuni cu România reală. De fapt, cei mai mulți membri ai Guvernului n-au prea avut treabă cu ce se întâmplă pe aici, ducându-și zilele prin alte părți – iar ăsta pare să fie un criteriu esențial în desemnarea lor. E evident că sunt detașați la Guvernul României, iar pe perioada detașării execută sarcinile primite și în rest expiră scârbă. Pentru că și ăștia, ca și Iohannis, sunt convinși că merită mai mult, iar poporul ăsta, de care par să se rușineze și pe care îl disprețuiesc, are și așa mai mult decât merită.

De asta nu avem politică externă. Din cauza asta ne-am întors de la Varșovia cu statutul de robi nevolnici încă o dată confirmat. Statutul nostru de membri UE și NATO pare a se rezuma la două chestii și atât: a) ținte facile pentru orice răbufnire de xenofobie a oricărui cretin al Vestului: b) dacă se lasă cu scandal trebuie să fim gata de încăierare.

După votul britanic pentru BREXIT, mulți români aflați în Marea Britanie au devenit victime ale xenofobiei de acolo, care pare să nu mai cunoască stavilă. Aici statul român ar fi trebuit să intervină ferm. N-a făcut-o. Pe președinte îl doare în cur, el vrea avion și pa!

Germanii, francezii, olandezii, belgienii, cehii chiar, cu toții par să fi intrat într-o foarte animată competiție pentru a oferi găzduire companiilor care, după BREXIT, vor alege să părăsească Regatul Unit. Câteva bănci și companii din domeniul financiar au anunțat deja că vor alege Parisul. Japonezii de la Hitachi și cei de la Nissan caută destinații prietenoase. Proiectul Airbus pare să se îndrepte și el spre o reconfigurare. Era o ocazie bună ca statul român să încerce măcar să intre în joc. Nu e cazul, ambasadele au zis: nț! pe lăbuțe!

În SUA toate jocurile sunt făcute pentru a o impune pe Hillary Clinton la Casa Albă. Alegeri preliminarii fraudate, scandaluri de corupție îngropate, dosarul e-mailurilor înmormântat și el în cel mai scandalos mod, implicarea Casei Albe în jocul electoral în modul cel mai dezgustător cu putință. În fine, de multă vreme SUA și-au pierdut dreptul de a mai ține predici despre democrație și de a da lecții de luptă împotriva corupției. (Și, totuși, continuă să o facă!) Problema nu ar fi că democrația capătă, acum, acolo, o definiție bizară, ci că ceea ce vedem acolo se dorește a fi consacrat ca un model de “bune” practici.

Pe scurt, la începutul anului viitor SUA vor fi conduse de madam Clinton. O consecință imediată pentru noi va fi o uriașă presiune pe exploatarea gazelor de șist de către companiile americane. Presiune care a existat și în perioada în care madam Clinton era secretar de stat al SUA. Iar în actuala configurație a puterii de la noi, extrem de probabil, lucrurile vor avansa pe repede înainte. La fel de probabil vom fi constrânși să majorăm bugetul alocat apărării pentru a putea cumpără alte rable cu destinație militară.

Putem adăuga viitoare acute în criza refugiaților (se anunță o toamnă agitată, din acest punct de vedere), instabilitatea tot mai crescută din Turcia și așa mai departe. E inutil. Nu interesează. Statul român nu mai există, e redus la statutul de perceptor, iar ceea ce cândva s-ar fi putut numi popor e doar o aglomerație de gură cască.

Comments

Leave a Reply

%d bloggers like this: