Blogul corect politic

Mihnea Georgescu are momente cand se lasa purtat de entuziasm catre zari periculoase. La o varsta anume entuziasmul e o virtute, dar doar daca e bine strunit si temperat si de un pui de intelepciune.

Mihnea vrea ( nici mai mult, nici mai putin) sa monitorizeze el webul romanesc. Si pentru asta invita la zeloasa si degraba delatiune. Inteleg sa te aperi atunci cand esti atacat, sa reactionezi, sa pui la punct lucrurile care trebuiesc puse la punct. Atunci cand ai de a face cu obscenitati, cu mizerii, e normal sa reactionezi. Mai ales atunci cand esti personal vexat. Dar de aici si pana la a purcede la globale monitorizari si impartiri de certificate de buna ori rea purtare e cale lunga si nu suna sanatos.

Ideea asta imi aminteste de monitorizarile lu’ doamna madam Mungiu. Care si ea monitoriza. Dar doar la stanga, ca acolo avea ‘mneaei sector. Mihnea probabil va carmi hat la dreapta. Iar nu e in regula.

Poti fi pus in situatia de a da replica unor mizerii, de a raspunde murdar unor atacuri murdare. Poti fi in dezacord cu opiniile unuia sau altuia, iar pentru asta ai la dispozitie propriul blog pentru a iti expune propriul punct de vedere. Pentru ca, pana la urma, despre asta e vorba, despre puncte de vedere. Sigur, exceptandu-l pe Petrache Lupu care avea linie directa cu Dumnezeu si deci acces la adevarul absolut. Dar de aici pana la “monitorizari” si “taiat la sare”… ohohoooo! Mihnea, mai usor !

Inainte de a fi de stanga, Mihnea, sau de dreapta, e bine sa nu uitam sa fim democrati. Sa respectam dreptul celorlalti de a gandi altfel. De a avea idoli care ne displac, de a le displace idolii pe care noi ii adoram sau chiar de a admira lucruri care noua personal ne produc oroare. Nu spun ca trebuie sa fii de acord cu ei, dar trebuie sa le accepti dreptul de a avea propriile optiuni, chiar atunci cand tu le poti socoti gresite. Mai ales atunci. Iar daca poti furniza argumente pentru a demonstra de ce optiunile lor sunt gresite, fa-o ! Fara etichete lipite in pripa si fara a te transforma intr-un fel de caraula a blogosferei, ca nu e cazul.

In incheiere, amical, iti spun, Mihnea: si amenintarea cu taiatul la sare si invitatia la delatiune si replica ta ” Eu am avut, am si voi avea bani” nu dau bine la un blazon de stanga. Sau intelegem noi lucruri diferite prin stanga. Si atunci e altceva. E doar o parere – doar am spus, avem doar pareri. Si inca ceva. Daca ai depasi faza incrancenarii, s-ar putea sa descoperi, printre cei pe care vrei “cu manie” sa-i demasti, niste parteneri altfel agreabili de dialog.

Pe la mizantrop am gasit un text care ar putea prinde bine. Si mai spun doar ca nici toleranta, nici intoleranta nu-s bune, atunci cand sunt in exces. Prea ocupati sa fim stanga sau dreapta am devenit organe rebele, rupte de trup. Si astfel am incetat sa mai fim un organism sanatos si puternic.

Comments

0 thoughts on “Blogul corect politic

  1. Nu ai pentru ce ne multumi, Mihnea. Sau… ma rog… daca vrei ia-o ca pe o amicala incercare de a mai domoli putin entuziasmul prea navalnic. Nimic altceva. Cum spuneam… o parere. Ca pentru asta exista prietenii. Si pentru asta.

  2. Eu chiar sunt pentru dialog. Eu vorbesc amical şi cu legionarii Lucian Vasile sau Ioana.
    Dar sunt şi pentru dreptate. Pentru condamnarea rasismului şi antisemitismului. Voi mă înţelegeţi cel mai bine.
    Nu sunt un Torquemada.

  3. Eu spun asa si spun bine, ori ii tratam radical ori deloc… altfel nu merge… ma gandeam la una , nush ce parere aveti, un blog strict anti-fascist de monitorizare a devierilor politice si promovare a valorilor democratice…suntem multi , daca ne punem capu’ iese ceva.

  4. Ce jalnic este să încerci să te promovezi luând de bune elucubraţiile unui diliman ca Teofilu’. Dar poate că este la fel cu a-l pupa în dorsală pe Năstase şi cu a-l lua de maestru pe criminalul Iliescu.

  5. @ Mihnea Georgescu
    Nu stiam ca cei pomeniti sunt legionari. Ei stiu asta? Hai sa nu ne grabim sa lipim etichete. Iar daca ei chiar sunt si se simt legionari… ce sa spun. Asta e. Nu o sa-i poti schimba. Ignora-i.

    @cristi
    multumiri. asta ne e si crezul.

    @waszlaw
    Acum si tu vrei monitorizare? Nu e mai simplu sa lasi monitorizarile, deportarile,hainele de piele si executiile pe seama lor, iar voi sa veniti cu un concert al argumentelor?
    M-as fi asteptat, mai ales de la Mihnea, ca in locul “monitorizarilor” sa purceada la o serie de articole de substanta in care prin recurs la istorie, sa isi argumenteze revolta impotriva extremismului de dreapta ( si nu numai).

    @alexandru petria
    Nu ne indoim ca aveti acces la o hotarare judecatoreasca definitiva care a stabilit cu certitudine ca Iliescu este un criminal. Si poate ii explicati lui Mihnea ce parte preferati domnia voastra sa pupati si cui, ca sa invete si el.
    Tipul asta de promovare, aveti dreptate: e jalnic. La fel e si cel prin care unii isi lasa dara ca melcul pe toate blogurile, asalteaza toate forumurile cu niscaiva comentarii inepte si cu trimiterea spre propriul blog. Blog unde limba romana e supusa unor constante si cumplite silnicii.

  6. Mordechai, dacă vei citi blogurile lui Lucian Vasile şi Ioana, vei vedea că răspândesc ideologie legionară. Până la urmă, e treaba lor, dar nu numai. E şi treaba noastră, a celor care citim bloguri. Eu nu îi execut, eu discut prieteneşte cu ei. Şi vei vedea că îi bag şi în blogroll.

  7. monitorizare…hmmm, stiam eu ca m-am exprimat gresit… poate ca mici fascisti sunt doar teribilisti adolescenti si le trece… argumente in schimb ma indoiesc ca ar pricepe, au prea multe idei bine sedimentate in capsoru’ lor… desigur articolele vor aparea treptat, dar nu stiu in ce masura isi vor atinge scopul… in rest numa’ de bine si spor

  8. pe de alta parte as fi dorit sa nu mai trebuiasca sa imi bat capu’ dar e un pericol pe doua fronturi caci majoritatea ultra-nationalistilor de azi il au ca idol pe Basescu…

  9. @ Mihnea Georgescu
    Pe Ioana am mai citit-o. Nu scrie rau. Eu am alte simpatii decat ea, de multe ori sunt in dezacord cu ea… Mai e si o chestiune care tine de varsta. Dar scrie bine.

    @waszlaw
    De acord cu tine in privinta baselului. Dar avem de optat intre lemnul parului si supletea argumentatiei. Ignoranta vine nu din ceea ce nu stim, ci din ceea ce credem ca stim. Asta e valabil pentru toti.

  10. Exact la partea cu lipirea etichetelor as fi dorit si eu sa il indemn pe Mihnea sa fie mai precaut. E foarte usor sa numesti pe cineva legionar, antisemit, rasist, extremist, la fel de usor cum si lor le-ar fi, probabil, sa il numeasca bolsevic, stalinist. La fel ca voua si mie imi repugna -ismele aplicate fara vreo certitudine, dupa cum initial mi-au fost si mie de catre Mihnea.

  11. @ Phosphoros
    Daca ar fi vorba doar de asta… Moderatie- moderatie! Asta imi spunea un profesor acum multi ani.

    @ Mihnea Georgescu
    N-am postat comentariul, asa cum mi-ai cerut. Dar habar nu am. Nu stiu ce sa-ti raspund. De ce nu incerci o cautare cu google?

  12. @Mordechai
    Am căutat şi am găsit proiectul Palestina – lacrima mea.
    Eu sunt pro-Israel, orice ar fi.
    Nu pot altfel. Poţi să mă faci nazist-sionist etc.
    Dar nu sunt de acord cu uciderea palestinienilor.
    Dar Ereţ este al evreilor… aşa cred.

  13. Nu am sa te fac nicicum. Nu avem naravul asta. Iar ce spui tu… ce te-ai astepta sa-ti raspunda Moshe si Mordechai?
    Sigur ca poti fi pro Israel, doar daca asta nu inseamna sa devii anti- altcineva. Iar problema Palestinei e atat de complicata ca nu o sa o dezbatem aici. Nici un om normal la cap nu poate fi de acord cu uciderea. Nimanui. Iar daca sunt oameni care lacrimeaza pentru soarta palestinienilor alungati, atunci asta e spre cinstea lor. Compasiunea si solidaritatea sunt intotdeauna demne de lauda si pretuire. Ura si apologia urii nu.
    Pamantul de acolo e al Celui de sus, iar el l-a dat fiilor lui Abraham. Iar Abraham doi fii a avut. Dreptul la existenta al unuia nu il exclude pe al celuilalt.

  14. deci…oul sau gaina….ca pana la urma tot la omleta ajungem….
    cu ciupercutze si sunculitza..iam-iam….:))

    e greu subiectul.
    e grea crucea.

  15. Exact acest lucru incercam sa il explic si eu lui Mihnea. Faptul ca imi repugna uciderea civililor, indiferent pentru ce motive si din ce tabara, nu inseamna ca urasc una sau alta dintre partile implicate in conflict. La urma urmei, ar fi chiar ciudat sa fi numit “antisemit” pentru asta, avand in vedere ca si palestinienii sunt tot neam semitic. Mi se pare o logica foarte eronata sa consideri precum tatuca Stalin ca “cine nu-i cu noi, e impotriva noastra”. Voi ce credeti? 🙂

  16. @Ina
    Nu e greu. Oamenii fac sa para greu.

    @Mihnea Georgescu
    Dar dreptul tuturor nascutilor? Nu te face ca n-ai inteles. Ori ca eu as fi spus altceva decat am spus. 🙂

    @Phosphoros
    Daca e eronata nu mai e logica. Demonii se ascund in nuante.

  17. @Mordechai
    mie mi se pare ca e greu ….ca n-avem exercitiul dialogului……detinem adevarul absolut in tot si in toate…
    cam 70 % din “prietenii” mei cam au de”impartit” diverse cu cate cineva permanent….
    ii deranjeaza mai un tzigan, mai un evreu, mai un arab, mai un caine, mai un tzantzar..mai un armasar….
    e greu sa ii multumesti pe toti si sa le multumesti si parintii (care i-au invatat la asa ceva)..si prietenii (care le-au recomandat “lecturile” cu pricina…
    e greu.

  18. “Eu vorbesc amical şi cu legionarii Lucian Vasile sau Ioana.”…..incredibil câtă obtuzitate.
    …ar fi o chestie dacă individului acesta nu i s-ar mai acorda nicio atenţie….să-l lăsăm să-şi dea singur drepatate

Leave a Reply

%d bloggers like this: